Proiectul „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” marchează un nou moment important în implementarea activităților din cadrul CRED. Este vorba despre debutul seriei de workshop-uri „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, organizate în colaborare cu fiecare Casă a Corpului Didactic din România.
Primul eveniment, dintr-o serie totală de 90, desfășurate în fiecare județ al țării și în București, pe parcursul a doi ani școlari, este organizat astăzi, 24 mai, de Casa Corpului Didactic Călărași.
Atelierul „Valorificarea activităților extracurriculare și extrașcolare în dezvoltarea competențelor elevilor” se desfășoară la Liceul Danubius, din Călărași, în intervalul orar 8.30 – 17.00.
Atelierele CRED respectă cu strictețe reglementările legale privind prevenția, în contextul epidemiologic actual.
La nivel național, în cadrul celor 90 de workshop-uri vor participa 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din învățământul preuniversitar primar și gimnazial – dezvoltatori de curriculum(inclusiv în format digital), autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanți ai partenerilor sociali etc.
Fiecare eveniment va avea caracter interactiv, în care se va urmări valorificarea experienței și expertizei participanților în implementarea curriculumului național centrat pe competențe-cheie. De asemenea, formatul va facilita reflecția participanților cu privire la condițiile de transfer ale unor bune practici și la posibile arii de cooperare.
Până la finalul lunii mai, vor fi organizate workshopuri din seria „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, în următoarele județe din țară:
- Marți, 25 mai – Alba, Covasna și Cluj
- Joi, 27 mai – Botoșani și Dâmbovița