Apărută în 2022, la casa editorială SIGNATURA, cartea „ Cele o sută de limbaje ale copiilor – experiența Reggio Emilia în transformare”, editată de Carolyn Edwards, Lella Gandini și George Forman, își dorește să contribuie la construirea unui sistem educațional progresist pentru copiii mici și nu numai, aducând în prim plan interviuri de excepție cu Loris Malaguzzi și alți colaboratori. Aceste interviuri surprind când a apărut și cum este pusă în practică abordarea pedagogică Reggio Emilia.
Reggio Emilia este un sistem educațional alternativ, aceasta a fost inițiată de către Loris Malaguzzi și este descrisă ca fiind una dintre cele mai bune pedagogii alternative datorită faptului că propune un sistem centrat în jurul copilului, în care acesta își construiește și își consolidează învățarea prin explorarea mediului înconjurător și prin interacțiunea cu persoanele din jurul său. Curricula Reggio Emilia este una emergentă, ea se formează în mod natural din interesele copilului și ale educatorului făcând procesul de învățare plăcut și natural.
Cartea se deschide, nu cu un cuvânt înainte cum ne-am fi așteptat, ci cu muțumiri: „Avem doar sentimente de profundă recunoștință și iubire pentru cele 3 familii ale noastre, pentru sprijinul și încurajările lor constante.(…) Nu în ultimul rând, le mulțumim cu multă sinceritate și recunoștință educatorilor, părinților și copiilor care le-au permis autorilor noștri să le spună poveștile și să le împărtășească fotografiile și desenele. Pentru ei și pentru copiii care vor veni după ei a fost scrisă această carte”.
Cuvântul înainte este scris de psihologul american Howard Gardner care ne reamintește: „Indiferent cât de ideal ar fi un model sau un sistem educațional,acesta va fi întotdeauna înrădăcinat în contextul local.”
Prefața este scrisă de Jerome Bruner, un profesor de dezvoltare la Universitatea Oxford, invitat fiind să viziteze cele mai faimoase grădinițe din lume, ajuns astfel în comunitate Reggio Emilia.
Cartea este împărțită în 5 părți, fiecare având subcapitole.
Partea I – „Începuturi”
Se prezintă cum a apărut și principiile care stau la baza sistemului Reggio Emilia, dezvoltarea sistemului în cadrul micii comunități, dar și povestea vizionarului Loris Malaguzzi care i-a pus bazele și a început dezvoltarea acestui sistem.
Tot în această parte ne este dezvăluită sursa din care această carte a primit numele ”Cele o sută de limbaje ale copiilor”: o expoziție itinerantă care povestește despre experiența educațională Reggio, concepută inițial de Loris Malaguzzi și de colegii săi ca un documentar vizual despre muncă și despre efectele pe care le are asupra copiilor și se numea „Minunea învățării – cele o sută de limbaje ale copiilor”. Totodată, este prezentată apariția primelor grădinițe publice și nașterea educației timpurii publice.
Partea II – „Predarea și învățarea prin relații”
Aceasta are 5 subcapitole, în care se subliniază importanța participării părinților, dar și rolul profesorilor.
Educatorul Reggio nu este autoritatea supremă așa cum se întâmplă în sistemul clasic, ci se concentrează pe proces, nu pe rezultate. Acesta este partenerul de învățare a copilului și observatorul acestuia. Observarea este o unealtă reciprocă de învățare. Învățarea este centrată în jurul intereselor copilului, este naturală și pornită din curiozitate. Copilul își construiește și își consolidează învățarea prin explorarea mediului înconjurător și prin interacțiunea cu oamenii din jur.
În capitolul 7 – este evidențiat rolul părintelui ca prim educator al copilului, el trebuie să fie implicat activ în procesul de învățare, părinții participă la activități, dar și în conducerea școlii.
Deloc de neglijat este capitolul 11 din această parte, denumit „Comunitate incluzivă”. Capitolul 11 este scris de Ivana Soncini, membră a echipei de coordonare pedagogică a municipalității Reggio Emilia, responsabilă cu incluziunea copiilor speciali în grădinițele și creșele din Reggio Emilia. În viziunea ei este subliniată importanța cunoșterii copiilor speciali, lumea în care trăiesc și modul în care sunt văzuți în familie. Ea consideră că o dizabilitate este numai una dintre posibilele diferențe pe care un copil le poate avea, fiecare copil având caracterul său excepțional. Aceasta pune accent pe procesul de tranziție, o integrare treptată și îndelungată: „Aceată perioadă poate fi lungă pentru copiii cu drepturi speciale pentru a le ușura procesul de separare și pentru a le asigura cu grijă nevoia de atașament” ( părintele unui copil special vizitează centrul Reggio Emilia pe durata unui an întreg înainte ca micuțul să participe la program). Un accent deosebit pentru a integra acești copii este parteneriatul cu familia (copilul mănâncă, nu mănâncă, cu ce mână ține lingura), căutându-se strategii de integrare a părinților acestor copii, care sunt mai reținuți, în grupul altor părinți.
Materialele foto și video sunt unelte puternice, prin schimbul zilnic de impresii cu familiile copiilor cu nevoi speciale.
Partea III – „ Documentarea ca proces integrat de observare, reflecție și comunicare”
Are 4 subcapitole. Autorii acestora, sub formă de eseuri, pun în lumină importanța documentării pedagogice, pedagogogia ascultării, pedagogia învățării și negocierii prin design, documentare și discurs și relația dintre documentare și evaluare. Toate cele 4 subcapitole pun în valoare documentarea pedagogică ca un proces „de a face munca pedagogică vizibilă și deschisă dialogului, interpretării, contestării și transformării”, ea este prezentă peste tot în muncă din Reggio Emilia.
Această parte reliefează modul cum documentarea profesorilor din Reggio Emilia adaugă muncii lor „o conștientizare intelectuală, specială, seninătate.(…) Prin documentare se remarcă un mod de a urmări strategiile de învățare ale copiilor și profesorilor”.
În capitolul 13 – „Pedagogia ascultării” – Carlina Rinaldi ne spune că ascultarea joacă un rol esențial în atingerea unui obiectiv care a caracterizat dintotdeauna experiența noastră în Reggio Emilia – „căutarea sensului”: „ascultarea ar trebui să fie deschisă și sensibilă la nevoia de a asculta și de a fi ascultat”, „ ascultarea este baza pentru orice relație bazată pe învățare. (…) Astfel, pedagogia ascultării nu este doar o pedagogie pentru școală, ci o atitudine de viață. Poate fi o unealtă, dar poate fi și ceva mai mult”.
În capitolul 15, Brenda Fyfe, ne descoperă căile pline de sens de-a folosi documentarea ca modalitate complementară datelor formale de evaluare, toate acestea „oferind informații cu o privire mai bună de formare și învățare”.
Partea IV – „ Ideea celor o sută de limbaje ale copilului și evoluția sa”
În acest capitol ne este dezvăluit spațiul care e al treilea profesor în abordarea Reggio Emilia.
Malaguzzi consideră spațiul ca fiind al treilea profesor întrucât acesta definește experiențele de învățare ale copiilor, interacțiunea lor cu alți copii și cu educatorii, precum și modul în care interpretează mediul înconjurător. Spațiile Reggio Emilia sunt deschise, flexibile și iau forma și dinamica învățării din sala de grupă. Sunt încăperi mari, luminate natural, deschise, au multe oglinzi, materiale naturale, fotografii ale copiilor, lucrările copiilor la vedere (nu doar rezultatul lor, ci proiectele în desfășurare).
Copiii au diverse oportunități de interacțiune în grupuri mari și mici, ideea de comunitate este încurajata prin accesul rapid la alte încăperi. Spațiile Reggio Emilia sunt mereu dinamice, în mișcare, în funcție de interesele copiilor, educatoarelor și de activitățile lor. Copiii sunt încurajați să aducă obiecte de acasă în sala de grupă pentru a crea un spațiu de familiaritate și apartenență, pentru a defini o comunitate solidă și de încredere.
Un capitol este dedicat „Atelierului”. Acesta este un loc „pentru cercetarea motivațiilor și teoriilor copiilor, începând de la mâzgâleli și mai departe, un loc pentru explorarea diverselor tipuri de tehnici și materialelor cu care se lucrează”. Autoarea eseului sintetizează atelierul ca un spațiu care are scopul dea dărâma vechile idei de predare.
Capitolul 19 este rezervat mijloacelor digitale Reggio Emilia. Pentru a îmbogăți creativitatea, dar și pentru a spori învățarea, tehnologia este folosită în Reggio Emilia. Mijloacele digitale „pot contrasta cu alte mijloace conform a ceea ce oferă”. Această abordare nu îngrădește evoluția, ci o potențează.
Partea V – „Concluzie”
Această parte are un singur subcapitol – „Reflecții finale și strategii finale pentru predare”. Aici se subliniază faptul că această carte a prezentat „o introducere și o prezentare generală a experienței educației timpurii în Reggio Emilia”. Scopul acestui proiect, spun educatorii, a fost să producă un copil reintregrat capabil să-și construiască propriile puteri de gândire prin sinteza tuturor limbajelor expresive, comuniucative și cognitive.
Această carte este răspunsul unor colaborări fructuoase, a procesului continuu și accelerat de schimb internațional, cartea reprezintă „o a doua valoare pe care noi editorii dorim să o încurajăm: întrepătrunderea sau infuzia disciplinelor academice (arte, științe umane, științe exacte) în disciplinele educației timpurii.”
Cartea se încheie cu o listă a sugestiilor de informare pentru interacțiunea educator-copil „ca o condensare și o sinteză care poate fi de ajutor cititorilor”.
Motivul pentru care să citești cartea:
Cartea nu își propune să facă un tipar din sistemul educațional Reggio Emilia, apărut acum cincizeci de ani în nordul Italiei, nici să expună riguros doctrina acestora. Cartea își dorește să-și convingă cititorii (educatori și părinți) de complexitatea actului educațional, recreând atmosfera unică din Reggio. Aceasta pledează pentru conexiunea copilului și formele de manifestare ale acestuia.
Cartea ne dezvăluie capitol cu capitol că abordarea Reggio Emilia este o abordare pedagogică pentru copii, despre copii, împreună cu copiii.
Principiile care stau la baza programului Regio Emilia sunt:
- Mediul educaţional este al treilea educator;
- Copiii sunt puternici, capabili, curioşi, interesaţi;
- Copiii învaţă prin experienţă personală;
- Copiii învaţă cel mai bine colaborănd cu ceilalţi;
- Implicarea activă a comunităţii în educaţie;
- Copiii se exprimă prin cele o sută de limbaje: mişcări, artă (pictură, desen, colaj, construcţii), muzică, etc.;
Acest model educațional îl aduce pe copil la un înalt nivel de abilitare simbolică și creativitate. Copilul este un participant activ la procesul de cunoaștere, dornic să interacționeze (nu să primească informații pasiv, precum în alte sisteme de învățământ) și să-și aducă propria contribuție la cunoaștere.
„Cele o sută de limbaje ale copiilor” dezvăluie cititorului că abordarea Reggio încurajează: încrederea ,colaborarea , creativitatea ,comunicarea , originalitatea , cercetarea , experimentarea , participarea activă, explorarea, exprimarea liberă etc.
Într-o lume în derivă, a depărării și a tehnologiei excesive, cartea „Cele o sută de limbaje ale copiilor – experiența Reggio Emilia în transformare” poate fi o lectură cu valoare educativă unică nu doar pentru educatori, ci și pentru partenerii acestora în educația copilului, părinții care sunt din ce în ce mai preocupați de creșterea cât mai armonioasă a copilului.
Autor: Boboc Anton Maria Alessia