Gimnazial Liceal Noutăți Legislative Preșcolar Primar Profesional Resurse Umane

Premierul recheamă federațiile sindicale din învățământ la discuții

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a analizat, astăzi, 7 februarie 2022, împreună cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, problematica din educație și demersurile necesare implementării Programului ”România Educată”.

Cu această ocazie, premierul a decis să invite la Guvern federațiile reprezentative din învățământ, mâine (8 februarie 2022) la ora 12.00, pentru o discuție pe baza proiectului de acord cu Ministerul Educației.

Acordul este un pas esențial pentru implementarea optimă a măsurilor de care are nevoie sistemul educațional, precum și de sprijinire a salariaților acestuia, pentru reformarea legislației din domeniul educației în concordanță cu principiile și obiectivele strategice stabilite prin Proiectul România Educată.

“Evoluția societății noastre depinde de buna funcționare a sistemului educațional. Elevul se află în centrul acestui sistem, în care dascălii reprezintă factorul determinant. Avem nevoie de o resursă umană bine pregătită și motivată, dedicată profesiei didactice, recunoscând, totodată, rolul personalului didactic auxiliar și nedidactic în ansamblul sistemului de educație. Guvernul înțelege pe deplin importanța unei abordări coerente și incluzive a tuturor factorilor implicați în procesul de educație din România”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Menționăm că vineri, 4 februarie 2022, ar fi trebuit încheiat un acord între federațiile sindicale și Guvernul României, acord care nu s-a mai semnat.

Citiți și:

Comunicat comun: președinții celor trei federații din învățământ solicită partidelor aflate la guvernare să spună dacă doresc sau nu un acord privind educația

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *