Gimnazial Liceal Preșcolar Primar Profesional Resurse Umane

Federațiile sindicale din învățământ: Ne-am săturat să fim „sacrificații de serviciu” din sectorul bugetar!

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, au anunțat reluarea protestelor față de decizia  actualului Guvern de a continua politica de a desconsiderare a salariaților din învățământ.

În consecință, mâine, 13 ianuarie 2022, începând cu ora 10.00, 100 de membri vor protesta în Piața Victoriei, iar, de la ora 11.30, vor picheta sediile principalelor partide politice – PSD și PNL.

„Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4 %  de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru peronalul didactic de predare, a provocat o stare ne nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria  personalului nedidactic din învățământ  beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și  alte  tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut.

În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.

În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei în sistemul educațional.“, se arată în comunicatu lsemnat de președinții celor trei federații. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.