Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, lider în calitatea serviciilor medicale din România, a lansat Safe Classroom, un program național dedicat școlilor de stat și aliniat la măsurile prevăzute de protocolul de testare antigen în unitățile de învățământ, prin care oferă gratuit teste antigen pentru screening COVID-19. Prin acest program național, REGINA MARIA vizează inclusiv testarea elevilor și a cadrelor didactice din mediile defavorizate și susține reziliența sistemului de învățământ la pandemie.
Programul lansat de Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA se adresează tuturor școlilor de stat din România, indiferent de oraș, fiind pregătiți pentru livrare și în zone vulnerabile sau izolate. În urma înscrierii pe site-ul REGINA MARIA, în secțiunea Safe Classroom, fiecare școală va primi până la 5 pachete care conțin câte 25 de teste rapide antigen pentru screening COVID-19. Testele puse la dispoziție de către REGINA MARIA îndeplinesc toate cerințele prevăzute la punctul 10 din Ordinul MS 1819/2020 și vor fi însoțite de instrucțiuni clare de utilizare.
„Unitățile de învățământ ar trebui să fie unele dintre cele mai sigure locuri dintr-o comunitate unde, pe lângă aspectele evident educaționale, se pun și bazele unui comportament social. Prin programul Safe Classroom, ne dorim să încurajăm școlile să reia ritmul normal al predării. Suntem pregătiți să susținem prin această investiție reziliența sistemului de învățământ, să contribuim la continuitatea actului educațional și, pe termen lung, să contribuim la un viitor mai previzibil pentru noi toți.” a declarat Nirvana Georgescu, Quality and Patient Safety Director, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA.
Testarea cu teste antigen rapide este recomandată în următoarele cazuri:
- Elevilor simptomatici a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;
- Colegilor cazurilor confirmate din unitatea de învățământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz;
- Cadrelor didactice și altor angajați ai unității școlare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, precum și contacților persoanelor confirmate pozitiv (cadre didactice din cancelarie sau alt personal angajat al instituției cu care acesta a stat în apropiere, la mai puțin de 2 m, fără mască, cel puțin 15 min).
„Provocările pe care le-au întâmpinat școlile în pandemie au fost multiple. Resimțim din plin efectul închiderii școlilor sau a restrângerii activității, indiferent de durata acestor măsuri, iar riscurile producerii unor diferențe semnificative între gradul de pregătire al copiilor din zone defavorizate simțim că se accentuează. Salutăm decizia REGINA MARIA și apreciem că ar putea adresa problema riscului prezenței în clase, reducând posibile crize în viitor. Testele antigen ne vor fi utile în prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în cadrul unității noastre de învățământ funcționând 2 cabinete medicale școlare unde se vor putea realiza testele pentru cazurile suspecte. ” a declarat Adrian Hagiu, profesor și director al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Sturdza”, Popești, școală participantă în programul Teach for Romania.
Rezultatele testelor rapide vor fi disponibile la 15 minute după prelucrare, au un grad de sensibilitate de 96,52%, iar gradul de specificitate este de 99,68%. Testele puse la dispoziție de către REGINA MARIA sunt însoțite de o serie de indicații cu privire la modul corect de recoltare a exsudatului nazal, a prelucrării și interpretării testelor.
Informații din protocolul în vigoare cu privire la diferite scenarii de simptomatologie
Scenariul I – Elev identificat cu temperatura mai mare de 37,3˚C sau simptome sugestive COVID-19
În acest scenariu este obligatorie înștiințarea responsabilului desemnat de unitatea de învățământ și a personalului medical din cadrul școlii. Elevul este îndrumat în încăperea desemnată ca izolator, unde se izolează și este monitorizat.
Părinții sau reprezentantul legal al elevului minor este informat, iar în baza existenței unui consimțământ informat al tutorelui, sau a acordului scris al elevului major, se efectuează testarea pentru COVID-19, utilizând un test rapid antigen.
Testarea se efectuează de către asistentul medical, la recomandarea medicului unității de învățământ/ al reprezentantului DSP județean, sau de către medicul unității de învățământ
În cazul în care rezultatul testului este negativ, medicul sau asistentul medical al școlii:
- anunță părinții/ reprezentantul legal al elevului minor.
• completează toate câmpurile din formularul de testare cu maximă atenție și raportează cazul testat la DSP, pentru a fi introdus in Coronaforms. O copie a formularului de testare este transmisă imediat părintelui/ reprezentantului legal.
• recomandă anunțarea medicului de familie de către părinți/ reprezentantul legal al elevului.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, medicul sau asistentul medical al școlii:
• anunță părinții sau reprezentantul legal al elevului minor.
• recomandă anunțarea medicului de familie de către părinți/ reprezentantul legal al elevului pentru stabilirea conduitei optime.
• completează pe formularul de testare cu maximă acuratețe toate câmpurile necesare și raportează cazul la DSP, pentru a fi introdus în Coronaforms. O copie a formularului de testare este transmisă părintelui/ reprezentantului legal.
În acest caz, colegii de clasă și din alte clase care au consimțământ semnat și au avut contact direct cu cazul confirmat în ziua confirmării și cu 2 zile anterior acesteia, inclusiv cei asimptomatici, se vor testa utilizând teste rapide antigen. De asemenea, vor fi testați și profesorii de la clasă. Excepție de la testare vor face persoanele vaccinate complet și cele care au trecut prin boală și nu au trecut mai mult de 90 de zile de la vindecare.
Scenariul II – Cadru didactic care are temperatura mai mare de 37,3˚C sau simptome sugestive COVID-19
În eventualitatea în care un cadru didactic prezintă simptomatologie sugestivă COVID-19, acesta va merge în spațiul alocat testării. La recomandarea medicului unității de învățământ/al reprezentantului DSP județean, acesta va fi testat utilizând un test rapid antigen, conform indicațiilor.
În cazul în care rezultatul testului este negativ, medicul sau asistentul medical al unității de învățământ:
- recomandă cadrului didactic anunțarea și consultarea medicului de familie.
- recomandă izolare la domiciliu până la remiterea simptomatologiei.
- completează integral formularul de testare și raportează cazul testat la DSP, pentru a fi introdus în Coronaforms.
În cazul în care rezultatul testului este pozitiv, medicul școlar sau medicul responsabil de unitatea școlară și/ sau asistentul medical școlar:
- recomandă cadrului didactic anunțarea și consultarea telefonică a medicului de familie.
- completează formularul de testare cu maximă acuratețe și raportează cazul la DSP, pentru a fi introdus in Coronaforms.
Contacții cazului cadrului didactic detectat pozitiv vor fi testați utilizând teste antigenice rapide pentru a identifica în cel mai scurt timp eventuale cazuri positive. Excepție vor face persoanele vaccinate complet și cele care au trecut prin boală și nu au trecut mai mult de 90 de zile de la vindecare.
Studii efectuate în Statele Unite ale Americii arată că testarea rapidă în școli, cu ajutorul testelor antigen, poate reduce rata de infectare cu până la 50%. Astfel, concomitent cu desfășurarea campaniei naționale de vaccinare în masă, care a intrat recent în a treia etapă, testarea rapidă este o modalitate prin care se poate eficientiza procesul de monitorizare și menținere sub control a situației epidemiologice naționale.
Foto: REGINA MARIA