ISSN 2783 - 9540 / ISSN – L 2783 – 9540
Noutăți Legislative

Se înfiinţează bazele de practică pedagogică (BPP), cu statut de consorţii şcolare pentru practica pedagogică şi pentru mentoratul didactic

  • Prin Ordinul 3624/2021 s-a aprobat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea bazelor de practică pedagogică (BPP), care funcţionează cu statut de consorţii şcolare pentru practica pedagogică şi pentru mentoratul didactic.
  • BPP funcţionează pe o durată cel puţin egală cu durata de implementare şi de sustenabilitate a proiectului „Profesionalizarea carierei didactice – PROF„ (POCU/904/6/25/Operaţiune compozită OS 6.5, 6.6), în care Ministerul Educaţiei este beneficiar.
  • Lista unităţilor de învăţământ cu statut de şcoală de aplicaţie coordonatoare pentru BPP este cuprinsă în anexa la ordin.
  • Şcolile de aplicaţie coordonatoare pentru BPP,  sunt unităţi de învăţământ preuniversitar care sunt prevăzute şi în OMEC nr. 4.813/2020, cu următoarele caracteristici:
    1. au profil pedagogic;

    2. au un alt profil decât profilul pedagogic şi fac dovada:

    a) existenţei unor cadre didactice cu statut de profesori mentori şi/sau profesori cu experienţă didactică şi cu activitate metodică;
    b) existenţei unei baze materiale adecvate organizării şi desfăşurării stagiilor practice pedagogice din cadrul programelor de formare iniţială şi continuă;
    c) accesibilităţii şi versatilităţii instrumentelor, resurselor şi mijloacelor educaţionale;
    d) participării la programe/proiecte educaţionale internaţionale de mobilitate a elevilor şi a cadrelor didactice, de tip Erasmus, eTwinning, alte proiecte şi programe organizate de organisme internaţionale cu profil educaţional, ştiinţific sau cultural.

Ordinul-3654-2021-privind-infiintarea BPP

 

Banaș Teodora

Recent Posts

Executivul a amânat cu un an plata hotărârilor judecătoreşti!

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar acuză Guvernul de un "abuz fără precedent" și de subminarea…

2 săptămâni ago

PMB deschide a doua sesiune de înscrieri a unităților de învățământ din Capitală în programul „Sport în Școală”

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, deschide a…

4 luni ago

Proiect care își propune crearea unui climat educațional sigur, echilibrat și incluziv în mediul școlar din Galați

Pe data de 20 mai 2025, Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Galați a lansat, în cadrul…

5 luni ago

Activitatea clubului de teatru din biblioteca școlii

Gianina Ioana Gianina Barb, bibliotecar Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia   Cultura reprezintă un…

6 luni ago

Exemplu de activitate – Dezvoltare personală – Eu și ceilalți

Prof. înv. primar Sburlea Simona Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Dezvoltare personală Clasa a…

6 luni ago

Exemplu de activitate – Geografie – Elemente de geografie a României

Sîrb Carmen, Profesor învățământ primar  Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Geografie Clasa a IV-a…

6 luni ago