ŞcoalaRomanească.ro

Revista Şcoala Romanească

Scoala Romaneasca

Reclamă


Reclama
Opinii

INVATAMANTUL, INTRE VIZIUNE SI COSMAR

Încă de când eram elev am visat să ajung cadru didactic… Pe atunci îmi plăcea istoria. Societatea de atunci a fost potrivnică unei astfel de opţiuni în sensul că repartiţia la absolvirea facul- tăţii însemna un sat departe de lumea dezlănţuită… Aş fi plecat din oraşul meu la orice facultate care avea sec- ţie de istorie, preferata ar fi fost Timi- şoara, dar… Am terminat liceul în Bra- şov. Cum facultatea de istorie era de domeniul trecutului, aş fi fost interesat în matematică. Ghinion, însă! În anul respectiv, facultatea de matematică tocmai îşi închisese porţile pentru viitorii absolvenţi. Dacă pentru istorie aş fi ple- cat din oraş, pentru matematică, nu. Aşa că, m-am orientat spre ce a fost mai bun la Politehnica din Braşov, re- spectiv electrotehnica. Aşa am ajuns, începând din 1990 să predau…

Introducerea de mai sus este eloc- ventă şi edificatoare exact pe post de contraargument la „viziunea” doamnei ministru care trasează dintr-un condei bariere în calea dezvoltării ulterioare a tinerilor absolvenţi. Cum mai pot aceş- tia să opteze pentru „Studii Universita- re Socio-Umaniste” (am pus ghilimele pentru a vă lăsa pe dumneavoastră să apreciaţi corectitudinea ortografiei şi a formulării), dacă vor fi absolvit un li- ceu teoretic real, sau chiar vocaţional, sau un absolvent al unui liceu cu profil filologic cum mai poate opta pentru o facultate cu profil sportiv?

Deşi sunt cadru didactic la un liceu tehnologic, voi încerca să abordez problema principial, privind toate as- pectele.

O posibilitate de punere în aplicare a viziunii ar fi discipline opţionale cu o anumită pondere (spre exemplu 30%) din celelalte domenii, care să le permi- tă elevilor să urmeze şi un alt profil de pregătire faţă de cel al clasei din care fac parte. Bineînţeles că ar presupune regândirea planurilor de învăţământ, orare care s-ar face mult mai greu de- oarece, în funcţie de opţiunile elevilor, vor fi mai multe ore la o disciplină faţă de altele, elevi care vor „migra” de la o sală la alta etc., dar aşa se va putea obţine „flexibilitatea” atât de mult do- rită, dar lăsată doar la nivel enunţiativ, inclusiv în viziunea doamnei ministru. În acest mod, s-ar putea efectua pregătirea elevilor în cadrul şcolii pe mai multe specializări şi îşi poate pune problema, la vârsta maturităţii, „unde sunt bun în societatea globalizată?”, adică exact atunci când poate el însuşi să ia deci- zia pentru el. Abia după ce ajunge la un anumit nivel al cunoaşterii, copilul are capacitatea „de a interpreta, prin filtrul acestor valori şi repere relaţia […] cu societatea în care este integrat”, respectiv „un nivel de dezvoltare per- sonală care să-i permită […] luarea deciziilor …” (am citat din slide-ul „Ce face şcoala?”)

Observ  cu  stupoare  că  această „viziune” este de fapt, scuzaţi limbajul neacademic, o tarla cu legume, zar- zavaturi, fructe şi fân, toate puse într-o căpiţă… Fiecare ingredient este util în sine, dar este distrugător pentru întreg.

Şi, pentru că am rămas la „Ce face şcoala?”, nu pot trece peste primul punct referitor la „alfabetizare funcţi- onală”. Bineînţeles că suntem cu toţii de acord cu acest lucru, mai ales că pe zi ce trece ne confruntăm cu fali- mentul evident al calităţii din sistemul de învăţământ. Se doreşte învăţământ obligatoriu până la 18 ani… Întru totul de acord, dar fiecare subiect va prin- de vârsta de 18 ani la nivelul capaci- tăţii sale de asimilare… Pentru a fi cât se poate de explicit, un elev nu pro- movează clasa până când nu atinge TOATE COMPETENŢELE CHEIE pentru ni- velul respectiv. Adică îşi va putea săr- bători împlinirea celor 18 ani în clasa a VII-a, dar cu siguranţă, va şti să scrie, să citească, să socotească şi să înţe- leagă un text când îl citeşte fără dicţi- onar român – român… pentru că, nu-i aşa, fiecare elev învaţă în ritmul propriu şi trebuie acordată egalitatea de şan- se… tuturor elevilor, adică şi celor care au un ritm de învăţare sau capacităţi intelectuale adecvate pentru a face faţă solicitărilor…

La paragraful „Rezultate garanta- te ale învăţării”, pe primul loc apare „Programe  şcolare  flexibile…”.  Chiar nu i-a spus nimeni doamnei ministru că programele se elaborează în funcţie de competenţele care trebuie atinse şi, în funcţie de domeniul la care se referă, mai trebuie avute în vedere şi Standardele de Pregătire Profesională (S.P.P.-urile pentru cunoscători)? Even- tual planuri de învăţământ flexibile cu discipline opţionale…

Tot la „Rezultate ale învăţării”, apa- re competenţa de a „învăţa să înveţi”. Oare doamna ministru nu a aflat că la dumneaei în mediul universitar, facul- tăţi renumite au introdus astfel de cur- suri pentru că elevii nu numai că nu ştiu să înveţe, dar nu deţin un vocabular minim elementar care să le poată fa- cilita învăţarea şi care nu pot recupe- ra acest handicap fără asistenţa unui profesor? Aceştia sunt viitori absolvenţi ai facultăţilor, viitoare cadre didactice cu cutremurătoare erori de exprimare scrisă sau orală. Dacă acesta este ni- velul celor ce ies de pe băncile facul- tăţilor, ce pretenţii să avem de la cei pe care-i învaţă?

Am ajuns la un punct „nevralgic” al sistemului… evaluarea… Cine va decide dacă elevul atinge sau nu ni- velul real de competenţe?… Iar aici viziunea doamnei ministru se opreşte. Pentru a avea o imagine de ansamblu, este nevoie de o evaluare în ansam- blu, cel puţin la disciplinele esenţiale! Spre exemplu, se poate ca de două ori pe an (echivalentul lucrărilor semestri- ale) să se administreze tuturor elevilor în centre de examen subiecte de tipul celor de la Evaluarea Naţională, cu aceeaşi structură, secretizare, barem, comisie de corectare etc., ca în Ger- mania, că tot ne place să luăm mode- le de afară.

Cu siguranţă, mulţi dintre cei care vor citi acest articol vor avea cel puţin obiecţiuni. Nu multora le convine când în catalog apar note de 9 şi 10, iar la examene elevul ia 2 sau 3. Va fi şi o modalitate de evaluare a cadrului didactic cât se poate de obiectivă. În plus, îl va forţa pe acesta să evalueze corect sau să parcurgă programe de „formare continuă” având ca subiect evaluarea.

Voi continua cu o notă personală, în sensul că am avut elevi la faza na- ţională a Olimpiadei la Discipline Teh- nice. Într-un caz, la testele mele nu lua notă mai mare de 7. La proba scrisă a luat 6.20, dar cu 10 la proba practică a ajuns pe locul 4 şi a obţinut Menţiune… Se pune problema, dacă un astfel de elev ia 7, ce facem cu ceilalţi?

Depinde ce dorim? „Fericirea” ele- vului din modelul finlandez sau eficien- ţa când elevul face EXACT ce consi- deră cadrul didactic pentru a atinge competenţele?

Se pune problema „Ce facem cu elevul care împlineşte vârsta de 18 ani în clasa a VII-a?” Regândim curriculu- mul la „Educaţie Tehnologică” şi pu- nem elevul la clasa a V-a să prelucreze lemnul / fetele să brodeze etc. Adică le furnizăm competenţe de practică elementară în cadrul Atelierelor – şcoa- lă, dacă-şi mai aduce cineva aminte, pentru că în momentul de faţă elevii ajung în clasa a IX-a la învăţământ profesional şi nu ştiu să asambleze un şurub cu piuliţă, iar fetele să bage aţa în ac... În felul acesta, se poate angaja ca muncitor necalificat şi poate conti- nua studiile în programul „A doua şan- să”, seral/frecvenţă redusă, până la absolvirea a zece clase care să-i per- mită obţinerea permisului de conduce- re, participarea la cursuri de formare adulţi etc.

Relativ la „relaţia corectă cu acto- rii sociali, familie…”, dacă familia nu este responsabilizată, tot eşafodajul sis- temului se dărâmă. Familia, acum, nu are nici o obligaţie, nici măcar îndatoriri! Atât timp cât familia nu este obli- gată să asigure frecvenţa la cursuri a elevului sub sancţiunea amenzilor (pe- nale, dacă este cazul) începând de la Grupa mică şi nu este obligată să par- ticipe la şedinţele cu părinţii şi la lecto- rate, unde se poate dezbate parcursul elevului şi eventual solicitată asistenţa consilierului privind cariera, nu se poate spera la creşterea nivelului de cunoaş- tere a elevului. În plus, elevul trebuie să fie obligat să participe la activităţile de tip „Şcoală după şcoală” în scopul acumulării de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi sau recuperarea deficien- ţelor şi obligat să participe la şedinţe de consiliere psihologică şi a carierei. Atâta timp cât Consilierul de carieră doar consiliază, părinţii sunt factor de- terminant pentru alegerea parcursului şcolar, care poate bloca tânărul în evoluţia sa ulterioară. Acesta este un alt motiv pentru care corespondenţa reprezentată biunivoc la nivelul celor trei tipuri de bacalaureat trebuie extin- să cum am arătat mai sus. 

Iată că am ajuns din nou la subiec- tul „bacalaureat” şi nu numai... Mă re- fer la diagrama despre programele de studii şi de formare profesională în spe- cial în ceea ce priveşte învăţământul tehnologic.

Oare un absolvent de studii profesi- onale Nivel 3 trebuie nu trebuie să dea o probă din matematică? În momentul în care va decupa o tablă nu trebu- ie să determine lungimi, suprafeţe, să măsoare grosimi, la fel când are valori ale curenţilor, nu trebuie să determine secţiuni ale conductoarelor? Este ne- cesară, în opinia mea, o evaluare cel puţin la un nivel al curriculumului de matematică de la „A doua şansă”, cu identificări, determinări elementare, transformări între multipli şi submultipli unităţilor fundamentale, care, ştiu, ar trebui cunoscute de la clasa a III-a, dar realitatea e alta…

Înţelegem cu toţii că doamna mi- nistru are specializarea „chimie”, dar de aici şi până la bacalaureatul T cu probă din „Ştiinţe” e distanţă enormă. Adică patru ani, elevii s-au pregătit din module şi susţin din nou bacalaureat la fizică, chimie şi biologie?!!! Iar ma- tematica a rămas din nou... pe unde- va... tot pe la ştiinţe... În opinia mea, e aberant! În plus, nici măcar nu se mai susţine examen de Certificare a Com- petenţelor Profesionale! În schimb, se susţine „Proba de creativitate, cunoş- tinţe,  abilităţi,  aptitudini  şi  atitudini” la Bac A1 din teme pe care nu le-au parcurs pe parcursul celor patru ani de studiu! Nu este asta discriminare?!!! Probabil că doamna ministru şi-a pro- pus să distrugă tot ce a mai rămas după tentativa anterioară din învăţă- mântul tehnologic!

Ce nu înţeleg, dacă tot vrea să fie binefăcătoarea sistemului, de ce nu introduce în mod explicit examen de admitere la facultăţi? În acest caz, se elimină necesitatea urmăririi traseului profesional aberant. Intră la facultate cine are cunoştinţele necesare... Dar sigur s-a gândit şi dumneaei că, din moment ce nimeni nu mai are nivelul necesar de cunoştinţe, facultăţile vor rămâne fără studenţi… Vă aduceţi aminte în 2009 când spunea că pot intra în facultăţi şi absolvenţi fără diplo- mă de bacalaureat şi a retractat la o zi după ce i s-a atras atenţia?

În esenţă, consider că bacalaurea- tul T, cu examen de matematică şi în specialitatea aferentă fiecărui colegiu

/ liceu este o opţiune corectă şi viabilă, atât pentru facultăţi, cât şi pentru ab- solvenţii claselor a XII-a, înlăturându-se sintagma „Ştiinţe”.

Şi, pentru că am ajuns la subiectul

„Cine este responsabil de succesul ser- viciului public de educaţie?”, nu pot să nu mă refer la penultimul subpunct şi anume „Evaluarea performanţei unităţilor de învăţământ se face prin instrumente de evaluare raportate la profilurile de absolvire”. În acest caz exprimat limpede, care este cauza pentru care titlul de „Colegiu Tehno- logic” se raportează doar la Examenul de bacalaureat la liceu, nu şi la rezul- tatele de la examenul de absolvire a şcolii profesionale sau postliceale sau la câte alte forme de învăţământ şco- larizează unitatea respectivă? Nu e o altă discriminare şi o aplicare „după cum bate vântul şi/sau ne convine” a legislaţiei în vigoare?

În plus, în viziunea prezentată, a fost  uitat,  din  întâmplare,  subiectul atât de controversat al manualelor… Sau onor ministerul se spală din nou pe mâini?

ING. PROF. ALIN LAURENŢIU DAVID

 
Pentru a putea adauga comentarii trebuie sa fiti autentificat!
 
Va aflati pe pagina : Opinii  INVATAMANTUL, INTRE VIZIUNE SI COSMAR