Opinii

NORMA, UZUL SI ABUZUL

Ştiu că mă angajez într-o contro- versă, una veche şi nerezolvată, dar despre care cred că nu strică să mai vorbim, măcar pentru simplul fapt că unora dintre noi ar putea să le trezeas- că la viaţă conştiinţa adormită.

Zilele astea m-am lovit, după mult timp, de cinismul unor colegi de-ai noş- tri care transformă copiii în numere, în avantaje, în combinaţii strategic gândi- te, şi, deşi lucrez în sistem din 2007, măr- turisesc cu sinceritate că aceste aspec- te nu le-am mai sesizat de pe vremea când eu eram elevă, pentru că liceul m-a ferit de aceste monstruoase rea- lităţi, în ecuaţie intervenind repartiţia computerizată şi se pare că face trea- bă bună în proporţie de 99,99% (deşi mulţi au urlat ca din gură de şarpe că acest sistem distruge destine, în practi- că a instaurat normalitatea).

Dar ce ne facem spre exemplu la ni- vel de educaţie preşcolară, unde lucru- rile se derulează după un raţionament absolut halucinant, care nu are nici cea mai mică legătură cu “interesul educaţional al copilului”? Norma zice să respecţi principiul particularităţilor de vârstă, să concepi grupele pe criteriul vârstei, dar permite excepţia combi- naţiilor apropiate (necesare în mod evident, unde numărul de copii este scăzut), dar când uzul inversează cele două, nu se naşte oare abuzul? Practic, transformarea excepţiei în normă a dat naştere unor situaţii gen: grupa mijlo- cie-mare desfiinţată în anul şcolar ime- diat următor, căci e mijlocie doar de la stânga la dreapta şi mare de la dreap- ta la stânga, iar între cele două opţiuni e spaţiul de manevră al directorului şi al educatorilor fideli acestuia.

Şi uite aşa, azi recunosc public că sunt un profesor repetent, fiindcă în calitatea mea de părinte sunt mămica unui copil repetent încă din grădiniţă, care anul trecut a intrat în grupa mijlo- cie, dar a absolvit grupa mare (transfor- mare operată peste noapte - justificată prin prezenţa în grupă a 6 copii de gru- pă mare; practic planul desfiinţării gru- pei a fost trasat de anul trecut), iar anul acesta este într-o grupă mare în care doar 4 copii se pregătesc de şcoală, căci restul sunt de grupa mijlocie. Şi uite aşa, vreo 14 copii, care ar fi trebuit să mai meargă un an, cel puţin cu una dintre educatoarele cu care au pornit pe drumul minunat al educaţiei, au fost împrăştiaţi ( a se citi aleşi) în unica grupă mare, gândită să deservească nevoile profesionale ale unor educatoare care abia ce au încheiat o serie, iar restul/ resturile( pentru că regula restului este obligatorie), în celelalte grupe, care în realitate sunt mijlocii; pentru ca doam- nele, care ar fi trebuit să îi conducă spre ieşirea din sistem, să fie redistribuite la grupa mică.

Ar fi trebuit să spun din capul locu- lui, că această situaţie nu mă afectea- ză personal, doar mă revoltă, fiindcă micuţul meu mă are pe mine şi nu cer momentan din partea sistemului de- cât să-l respecte ca fiinţă vie, cu nevoi emoţionale,  fiindcă a  trecut  vremea bătutului la fund în baie sau a amenin- ţărilor gen, vezi tu ce păţeşti dacă spui acasă sau a ştiutului de frică, la modul să facă copilul în pantalon când intră pe poarta instituţiei sau când te vede să înceapă să urle a spaimă. Însă pe- dagogul din mine urlă de nervi, pentru că resturile cu pricina sunt: fetiţa care nu voia în ruptul capului să doarmă la amiază sau băieţelul care este extrem de sensibil şi plânge dacă un necunos- cut îi adresează o întrebare...ei au că- zut la masa tratativelor, ei sunt victimele unui sistem îmbolnăvit de cei care ar trebui să-l vindece. Pentru unii ca ei, unii ca noi au abandonat lupta înainte de vreme. Pentru ei nu s-a mai găsit loc în grupa care a absorbit toţi colegii lor din vechea grupă, asta deşi în ziua imediat următoare afişării distribuirilor, în grupa mare cu pricina au mai fost înscrişi copii.

Şi pentru că vreau sa închei într-o notă totuşi optimistă, vreau să le mul- ţumesc educatoarelor cunoscute şi necunoscute pentru munca pe care o depun şi să le amintesc celor care, în goana după lecţia perfectă la inspec- ţie, uită să mulţumească pentru avan- tajul de-a fi privite permanent de jos, că respectul, pe care îl primesc în postura de adult într-o mare de copii, sunt obli- gate  să-l  probeze,  întocmai  precum noi o facem permanent într-o mare de adolescenţi, unde aceeaşi lege acţio- nează de data asta invers.

PROF. MONICA FLORENTINA ŞULEA

 
Pentru a putea adauga comentarii trebuie sa fiti autentificat!
 
Va aflati pe pagina : Opinii  NORMA, UZUL SI ABUZUL