ŞcoalaRomanească.ro

Revista Şcoala Romanească

Scoala Romaneasca

Reclamă


Reclama
Opinii

DESPRE ADEVAR SI EVALUARE

Ce este bine? Ce este adevărat? Filosofii au studiat de-a lungul timpului raportul acestor două concepte. Ast-fel, la Spinoza, bun este ceea ce este întotdeauna adevărat, pe când la Leibniz, adevărat este ceea ce este în-totdeauna bun.

În lucrarea sa intitulată „G.W Leib-niz”, D. Bădărău arată că „binele şi adevărul se conjugă în funcţie de ne-cesităţile de sistem, acuzând o duplici-tate ce nu exclude totuşi sinceritatea; asimetria semnalează prezenţa unui factor fundamental unic”.

Această duplicitate este semnala-tă şi de către Eminescu în „Epigonii”: „...O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună, Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună...”

Cum îi evaluăm pe elevi? Dar pe dascălii lor? Cum ne autoevaluăm?

Pe timpul introducerii manualelor alternative în învăţământul românesc postdecembrist se vorbea despre eva-luarea competenţelor şi nu a volumului de cunoştinţe, despre unitatea în diversitate.

Acum s-a schimbat registrul: au-zim tot mai des despre manualul unic, care are şi el avantajele sale. Ani de-a rândul, evaluarea candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante la discipli-na matematică din învăţământul preu-niversitar s-a făcut după buchea cărţii, mai precis a unei cărţi anume, variabi-lă an de an, nu ştiu cum aleasă. Astfel, s-a semnalat situaţia care ar putea fi hi-lară dacă nu ar fi tragică, când, dacă un candidat ar fi scris cuvânt cu cu-vânt dintr-una din cărţile din bibliogra-fia concursului (aceeaşi cu cea pentru definitivat), mai potrivită lui, în urma corectării după barem, abia dacă ar fi întrunit nota 5 la aspectul ştiinţific.

Notele la aceste concursuri au fost pe măsura instrumentului necorespun-zător al evaluării, iar tagma dascălilor, blamată. Încrederea în dascăl, în mun-ca lui şi în evaluarea făcută de el se pare că au dispărut.

În prezent, este foarte clar că la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat se va cere cunoaşterea unor tipuri de exerciţii de un nivel des-tul de modest. Astfel, apar culegeri de probleme construite la acest nivel; ele sunt folosite pe scară largă, deoarece răspund cerinţelor evaluării şi ajung să se substituie manualelor şi programei.

Dar în programă este prevăzut un alt nivel de competenţe, mult mai înalt, care să-i plaseze pe elevi la nivelul tine-rilor din celelalte ţări europene.

Iată cum problema evaluării îşi pune amprenta în mod negativ asupra întregului proces instructiv educativ. Dacă actuala evaluare ar fi bună, ar în-semna că majoritatea elevilor cu note mari în liceu şi la bacalaureat să facă faţă cu succes exigenţelor din învăţă-mântul superior sau la locul de muncă. Or, se pare că nu este deloc aşa şi asta deoarece concordanţa cerută între notele din timpul liceului şi cele de la bacalaureat face să se evalueze doar un nivel modest al performanţei.

Evaluarea liceelor se face după anumite criterii, printre care numărul de candidaţi reuşiţi/respinşi la exame-nul de bacalaureat. Şi atunci, pentru a urca cât mai sus în această ierarhie, liceele sunt inventive: de exemplu, uneori elevii ce ar putea mări numărul candidaţilor respinşi sunt „ajutaţi” să se transfere la alte licee, „mai potrivite pentru ei”. Constatăm pe de altă par-te, că mulţi dintre aceşti elevi sunt de etnie rromă.

Consider că un astfel de tip de eva-luare mai mult strică decât ajută.

Dar dacă nu ne-am ocupa aşa de mult de evaluare, nu cumva ar fi mai bine?

În mass-media, abundă informaţiile despre diverse persoane, chiar cate-gorii socio-profesionale cu venituri foar-te mari de la bugetul de stat, care însă nu au făcut dovada în timp, în urma unor evaluări, că ar avea competenţe sau rezultate deosebite. Când vine însă vorba să se schimbe un înalt funcţionar, demnitar sau chiar guvernul, auzim de evaluare.

De aceea, vestea unei noi evalu-ări în învăţământ îmi provoacă temeri şi suspiciuni. În acest sector este foarte greu să faci evaluare, pentru că mă-sura muncii vine abia după ce tânărul părăseşte sistemul şi face faţă sau nu exigenţelor din noul său mediu. Şi apoi cum să evaluezi creativitatea, rigoa-rea ştiintifică, inventivitatea, dragostea pentru adevărul ştiinţific, spiritul critic, gândirea ştiinţifică formată încă de pe băncile liceului, cultivarea curiozităţii ştiinţifice, atitudinea academică, pe care unii dascăli chiar reuşesc să le for-meze la elevii lor?

Sunt lucruri de nepreţuit, un dar al profesorilor dedicaţi către societate, greu de înţeles, căci sunt însoţite de „furcile caudine”, greu de acceptat pentru că nu ţin cont de diferenţele so-ciale şi, mai ales, greu de măsurat, pen-tru că încap, cel puţin în prezent, doar pe scala universală a dăruirii şi a iubirii. Dar este oare societatea aptă să pri-mească acest dar? (Îi spun „dar”, de-oarece el nu este răsplătit în nici un fel şi nici măcar nu cere cineva aşa ceva)

Poate că aspectele enumerate mai sus ar putea fi evaluate, dar pen-tru aceasta am avea nevoie de instru-mente cu adevărat ştiinţifice. Să ne amintim de îndemnul lui Max Planck: „Messen was messbar ist, und messbar machen was noch nicht messbar ist!”, sau în traducere „Să măsurăm ceea ce este măsurabil şi să facem măsura-bil ceea ce încă nu este măsurabil!”

În fond, ce este evaluarea? Se pare că, atunci când ea este făcută instituţional, este expresia aprecierii ofi-ciale la un moment dat; ea încearcă să uniformizeze diversele opinii, într-un anumit domeniu. Şi totuşi, s-ar putea ca adevărul să fie altul.

Iată ce spunea Aristotel: „Eu nu sunt alb pentru că lumea spune despre mine că sunt alb ci, deoarece eu sunt alb, cei ce afirmă despre mine că sunt alb, se află pe calea adevărului”.

SORIN IONESCU, PROFESOR DE MATEMATICĂ, COLEGIUL NAÞIONAL „SPIRU HARET” TECUCI, JUD. GALAÞI SINDICATUL ÎNVĂÞĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR GALAÞI

 
Pentru a putea adauga comentarii trebuie sa fiti autentificat!
 
Va aflati pe pagina : Opinii  DESPRE ADEVAR SI EVALUARE