ISSN 2783 - 9540 / ISSN – L 2783 – 9540
Primar

Prima activitate metodică destinată învățătorilor din alternativa educațională Step by Step din Galați

Pentru prima dată în județul Galați, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Galați, s-a organizat și desfășurat Cercul Metodic al Învățătorilor care lucrează în alternativa educațională Step by Step, un eveniment de referință pentru comunitatea educațională locală. Activitatea a reunit cadre didactice dedicate educației moderne, centrate pe elev și a evidențiat bune practici aplicate cu succes la clasă.

Gazda acestui eveniment a fost Școala Gimnazială Nr. 17 Galați, unitate de învățământ cu o experiență de 29 de ani în alternativa Step by Step. Colectivul format din 30 de învățătoare au desfășurat activități demonstrative la clasă, oferind exemple concrete de organizare a învățării specifice acestei alternative educaționale. Lecțiile deschise au pus în valoare metode interactive desfășurate în cadrul Întâlnirii de dimineață și al Centrelor de activitate, evidențiind colaborarea dintre elevi și adaptarea demersului didactic la nevoile fiecărui copil.

Tema centrală a activității -„Dezvoltarea competenței de comunicare în limba maternă în lecțiile de Limba și literatura română/Comunicare în limba română, inclusiv în cadrul învățării remediale, conform O.M.E.C 6423/2025”- a reprezentat un subiect de actualitate și de interes major pentru învățământul primar.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai unităților de învățământ care au în încadrare clase în alternativa educațională Step by Step.

Aproximativ 90 de cadre didactice și-au împărtășit experiențele, strategiile eficiente și exemplele de bună practică, cu impact real asupra progresului și evoluției elevilor.

Activitatea s-a remarcat prin organizarea riguroasă, implicarea profesională și deschiderea spre colaborare, fiind apreciată ca un real succes la nivel județean. În cadrul acesteia s-a demonstrat faptul că alternativa Step by Step oferă un cadru flexibil și eficient pentru integrarea orelor de remediere, contribuind semnificativ la sprijinirea elevilor și la creșterea calității actului educațional.

Prin relevanța și impactul său, activitatea reprezintă un promotor al deschiderii unor noi perspective în organizarea viitoarelor întâlniri metodice specifice alternativei Step by Step, în beneficiul copiilor, al cadrelor didactice și al unităților de învățământ.

Bogdan Nistor

Recent Posts

Executivul a amânat cu un an plata hotărârilor judecătoreşti!

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar acuză Guvernul de un "abuz fără precedent" și de subminarea…

4 luni ago

PMB deschide a doua sesiune de înscrieri a unităților de învățământ din Capitală în programul „Sport în Școală”

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, deschide a…

8 luni ago

Proiect care își propune crearea unui climat educațional sigur, echilibrat și incluziv în mediul școlar din Galați

Pe data de 20 mai 2025, Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Galați a lansat, în cadrul…

8 luni ago

Activitatea clubului de teatru din biblioteca școlii

Gianina Ioana Gianina Barb, bibliotecar Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia   Cultura reprezintă un…

10 luni ago

Exemplu de activitate – Dezvoltare personală – Eu și ceilalți

Prof. înv. primar Sburlea Simona Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Dezvoltare personală Clasa a…

10 luni ago

Exemplu de activitate – Geografie – Elemente de geografie a României

Sîrb Carmen, Profesor învățământ primar  Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Geografie Clasa a IV-a…

10 luni ago