ISSN 2783 - 9540 / ISSN – L 2783 – 9540
Resurse Umane

Salariații din învățământ reiau protestele!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, au anunțat că vor organiza un pichet de protest în fața Guvernului mâine, 25 mai 2022, începând cu ora 11.00. La acțiunea de protest sunt așteptați aproximativ 500 de membri de sindicat.

Potrivit liderilor celor trei federații, acţiunea urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și superior.

„Multe unități de învățământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariații în cauză nu sunt remunerați suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Având în vedere specificul sistemului de învățământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învățământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII.

De asemenea, la protestul de mâine vor participa și angajați din palatele și cluburile sportive școlare. Aceștia vor protesta față de intenția Ministerului Educației de a transfera aceste instituții, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităților locale.

Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.“, se arată în comunicatul trimis de cele trei organizații.

Dragoș Neacșu

Recent Posts

Executivul a amânat cu un an plata hotărârilor judecătoreşti!

Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar acuză Guvernul de un "abuz fără precedent" și de subminarea…

3 săptămâni ago

PMB deschide a doua sesiune de înscrieri a unităților de învățământ din Capitală în programul „Sport în Școală”

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, deschide a…

5 luni ago

Proiect care își propune crearea unui climat educațional sigur, echilibrat și incluziv în mediul școlar din Galați

Pe data de 20 mai 2025, Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Galați a lansat, în cadrul…

5 luni ago

Activitatea clubului de teatru din biblioteca școlii

Gianina Ioana Gianina Barb, bibliotecar Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia   Cultura reprezintă un…

6 luni ago

Exemplu de activitate – Dezvoltare personală – Eu și ceilalți

Prof. înv. primar Sburlea Simona Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Dezvoltare personală Clasa a…

6 luni ago

Exemplu de activitate – Geografie – Elemente de geografie a României

Sîrb Carmen, Profesor învățământ primar  Școala Gimnazială ”Ovid Densusianu” Făgăraș Disciplina: Geografie Clasa a IV-a…

7 luni ago