Ministerul Educației, la propunerea federațiilor sindicale din învățământ, a decis să organizeze o sesiune suplimentară în cadrul concursului pentru ocuparea posturilor de director în unitățile de învățământ dedicată candidaților înscriși care nu se pot prezenta în data de 15 octombrie din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării. Sesiunea specială va avea loc pe 28 octombrie.
Vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 1000, se va derula proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Potrivit reprezentanților ME, în acest context, se impun o serie de precizări referitoare la organizarea acestei probe scrise.
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” împreună cu FSLI și FNS „ALMA MATER” anunță startul…
Pentru prima dată în județul Galați, la propunerea Inspectoratului Școlar Județean Galați, s-a organizat și…
Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar acuză Guvernul de un "abuz fără precedent" și de subminarea…
Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București, deschide a…
Pe data de 20 mai 2025, Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” din Galați a lansat, în cadrul…
Gianina Ioana Gianina Barb, bibliotecar Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” Alba Iulia Cultura reprezintă un…