Resurse Umane

Despre nevoile și neamul sistemului educațional – un punct de vedere mai nepieptănat

În principiu, lăsându-i de-o parte pe cei care, din varii motive nu o (mai) posedă, fiecare om, măcar dimineața, cel puțin ca o dovadă de bună creștere, se pieptănă, aranjându-și podoaba capilară. Desigur, în măsura în care cine știe ce probleme ardente nu îi scoate din minte acest lucru, caz în care se va avânta în vâltoarea noii zile ceva mai ciufulit. Și poate, dacă i se va oferi un moment de zăbavă, cu instrumentul potrivit, se va îngriji și de această problemă. Mai grav ar fi ca ordinea lucrurilor să se inverseze, de unde și vorba românească, nu prea politically correct, în care se amestecă și o babă, țara și ardenta situație a acesteia.

Lucruri de înțeles, la nivel individual. Dar ce ne facem atunci când nu mai este vorba despre unul dintre noi, ci pieptenele mânuit de zor este al țării, mânuit acesta, zor nevoie mare, de vajnicii noștri reprezentanți?

După ce ne trec prin minte tot felul de „vorbe de duh”, care de care mai spumoasă, încercăm să înțelegem, totuși, despre ce este vorba. Că poate, în nevolnicia minții noastre, n-am priceput noi prea multe, iar ardentele probleme se află în cu totul altă parte…

De exemplu, în organizarea și desfășurarea cu orice preț a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, cea care pare să fi acaparat în ultima vreme podiumul problemelor majore ale sistemului educațional.

Nu negăm, de aici de jos s-ar putea să ne lipsească „omnipotenta” viziune conferită de calitatea de politician, mai ales în măsura în care ai reușit să te cațări ceva mai sus pe scara socială. În nemernicia ignoranței noastre în această privință nu ne rămâne atunci decât să încercăm să ne acoperim astfel de lipsuri, așa că trebuie să încercăm să vedem ce spun specialiștii.

Căutăm, căutăm… și descoperim un proiect de ordonanță de urgență în care, pe lângă bacalaureatul de care și-a mai amintit totuși cineva, se preconiza modificarea „monumentalei” legi a educației din 2011, în sensul desființării acelui corp de experți în managementul educațional, din care, cel puțin la modul legal, trebuia să faci parte pentru a aspira să devii un diriguitor de școală. Tot la fel de repede am descoperit însă că o astfel de modificare nu a fost pe placul celui ce stă în fruntea mesei românești. Așa că nu s-a întâmplat…

Dar problema s-a dovedit problemă cu adevărat, fiindcă la doar câteva zile s-a născut un nou proiect, unul, ne-am gândit repede, se întâlnește capra cu varza, într-o încercare de împăcare destul de puțin probabilă. Deschiși la minte, am decis să nu rămânem la o astfel de prejudecată, așa încât ne-am avântat pe tărâmul motivațiilor și argumentelor, adică, al notei de fundamentare pentru noul proiect de act normativ. Citim:

Analizând într-un mod obiectiv nevoile sistemului național de învățământ, din perspectiva asigurării unui management de calitate, s-a ajuns la concluzia că se impune o lărgire a bazei de selecție a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât să se realizeze o selecție mai riguroasă a resursei umane și să se realizeze o reevaluare a criteriilor de performanță în actul de management educațional.

Ups! Cel „unu” neuron despre care, modești, afirmăm că îl avem în dotare, a avut tendința de a se înnoda. Ceea ce ar fi fost catastrofal! Dar cum altfel dacă te gândești (!?) că lărgirea „bazei de selecție” presupune ca pe lângă membrii acelui corp de experți să poată participa la „concurs” (ghilimelele sunt așa, ca să fie clară atmosfera) și cei care nu au calitatea de experți? Naivi, crezusem că i se făcuse cuiva milă de tonele de hârtie consumată, de banii cheltuiți sau măcar de timpul celor care au încercat să întrunească cerințele pentru a deveni membri ai corpului în una dintre cele aproape duzini (probabil exagerăm puțin aici, dar na, oameni suntem) de sesiuni de selecție pentru acesta. Dar nu, de fapt selecția devine mai riguroasă atunci când o faci nu dintre cei selectați deja la un alt nivel, ci doar în măsura selectezi dintr-o „grămadă” de selectați și neselectați.

Cum logicii i s-a făcut milă de noi și nu ne-a trăsnit, ne-am oxigenat spre 99% și am purces mai departe pe meandrele înțelegerii. Așa că am citit câteva rânduri mai departe că „managerul trebuie să fie capabil să definească profilul cerut pentru viitoarele cadre didactice și să motiveze cadrele didactice pentru performanță înaltă, să identifice bunele practici și să recunoască inovația și să utilizeze tehnologiile moderne de informare și comunicare”.

Ne-am tras singuri o palmă, încercând să ne readucem pe calea cea bună. Obiectivele propuse se arată de fapt de maximă importanță, iar toată cârcoteala noastră nu-și are locul. Este drept, printre stelele verzi s-au strecurat niște șoapte care aminteau de politici educaționale, de „motivații” amânate sine die și de utilizarea a ceva ce se tot promite că va veni de când a început covidul să miște prin lume, dar care probabil se va întâmpla doar când acesta va fi devenit oale și ulcele.

Bățoși deja, le-am ignorat. Deciși să ieșim din băltoaca părerilor noastre, trebuie să vedem cine, ce și cum.

Licență plus definitivare plus cel puțin cinci ani de vechime în învățământ. Extraordinar! „Săritura cu prăjina” va deveni mai accesibilă ca oricând în istoria educației românești. Desigur, ar fi o problemă cu definirea profilului de mai sus, când cel mai probabil nu ți-ai definitivat încă propriul profil, dar cum până și în artă se poartă naivul și disonanțele, poate că a venit vremea ca și aici să dăm dovadă de ceva mai multă creativitate (extinsă, desigur, și pentru celelalte funcții, mai înalte, de prin sistemul educațional, doar că aici prăjina trebuie să fie măcar de gradul II).

Și gata! S-a rezolvat problema! Portița din grădină odată deschisă (fără totuși să ni se indice amplasarea geografico-politică a acesteia, deși nu este chiar greu de imaginat), educația românească va urca pe înalte culmi de progres nebănuit în edificarea societății viitoare multilateral selectată și digitalizată.

Am încercat, la final, măcar să ne pieptănăm, fiindcă, am uitat să precizăm, „arși” de problemă ne-am afundat în vâltoarea acesteia. Nu am reușit nici măcar atât, nu știm cum dinții instrumentului adecvat cam ducându-se pe apa sâmbetei, așa că am rămas, o altă vorbă, puțin adusă din condei, și nepieptănați și cu banii luați (adevărul că nu ni s-au dat, iar dacă motivația dedicării pe cele mai înalte culmi de performanță a fost asigurată, se preconizează, apropo de o altă ardentă problemă, relativă la visul tot mai îndepărtat al pensionării, și să rămânem veșnici acolo).

 

Cu cognitivă umilință, neprofilatul

Neuron Părlung

 

Profesor la Școala din Deal

Localitatea Nepieptănați

Județul Hunedoara

Articol asumat de SIP Huneadoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.