Preșcolar

Poveștile terapeutice

Poveștile au multe dintre caracteristicile importante ale comunicării eficiente: sunt interactive, educă prin atracție, educă atenția, trezesc imaginația, dezvoltă abilități de rezolvare a problemelor, creează posibilități pentru îndeplinirea obiectivelor, invită la o luare independentă a deciziilor. Din punct de vedere afectiv, povestirile terapeutice oferă o cale prin care copilul poate să-şi conștientizeze propriile emoţii, stări afective despre care în realitate nu doreşte să comunice. Atitudinile personajelor reprezintă un model pentru copii, arătându-le calea cea mai potrivită de raportare faţă de sine şi faţă de alţii.

Povestirile terapeutice pentru copii transmit mesaje esenţiale şi anume:

  1. a) – sentimentele nu sunt drepte sau greşite;
  2. b) – îl ajută pe copil în recunoașterea emoțiilor;
  3. c) – copilul va opera cu sentimentele;
  4. d) – nu există modalităţi corecte sau greşite de exprimare a sentimentelor, copiii au nevoie să fie protejati de propriile dureri/ răni;

Poveștile sunt o modalitate eficientă de a ajuta copiii în diversele probleme cu care se confruntă. Copiii, ca și adulții, experimentează situații dificile însoțite de sentimente ce pot fi confuze, jignitoare și greu de suportat la un moment dat. Spre deosebire de adulți însă, copiii nu au abilități sofisticate pe care le pot folosi pentru a depăși aceste sentimente dificile. Când un copil nu știe să își exprime emoțiile corespunzător pot apărea consecințe precum: agresiune, hiperactivitate, probleme de învățare, anxietate, obsesii etc. Poveștile pot pătrunde în inima problemei printr-un dialog bazat pe culoare, imagini, acțiune, fantezie, metafore, într-o manieră ce nu este amenințătoare.

Copiii, ca și adulții, experimentează situații dificile însoțite de sentimente ce pot fi confuze, jignitoare și greu de suportat la un moment dat. Spre deosebire de adulți însă, copiii nu au abilități sofisticate pe care le pot folosi pentru a depăși aceste sentimente dificile. Când un copil nu știe să își exprime emoțiile corespunzător pot apărea consecințe precum: agresiune, hiperactivitate, probleme de învățare, anxietate, obsesii etc. Poveștile pot pătrunde în inima problemei printr-un dialog bazat pe culoare, imagini, acțiune, fantezie, metafore, într-o manieră ce nu este amenințătoare.

Pornind de la aceste premise putem afirma faptul că povestirea terapeutică, este un mijloc excelent de a ne adresa copilului fie pentru a transmite anumite modele comportamentale şi valori morale, fie pentru a înlătura anumite comportamente indezirabile, fiind una din cele mai eficiente și mai plăcute mijloace de rezolvare a unor probleme socio-emoționale. Ea devine astfel un instrument preţios care va scoate la iveală emoţii şi sentimente ce riscă să rămână neidentificate: temeri, frici, dorinţe, obsesii, culpabilităţi, invidii, întrebări la care nu le-au găsit răspunsuri.

Povestea terapeutică nu îl critică, etichetează, somează pe copil spre schimbare, ci favorizează identificarea copilului cu anumite personaje şi implicit transpunerea soluţiei din poveste şi în situaţia sa, iar copilul are capacitatea de a recepta mesajul poveștii, care îl poate ajuta efectiv să-și asume responsabilitatea propriei schimbări. Nivelul de experiență este lucrul care îi diferențiază pe copii de adulți. La copii experiențele de viață sunt încă puține, acestea acumulându-se pe măsură ce cresc în vârstă.

Rolul poveștilor terapeutice se poate sintetiza astfel:

  • Poveștile transmit informații fiind parte integrantă din procesul de implicare a copiilor în înțelegerea informațiilor;
  • Poveștile educă abilități;
  • Poveștile transmit valori – în povești se poate vorbi fie despre beneficiile respectării normelor și valorilor morale, sănătoase, fie despre urmările negative ale încălcării lor;
  • Poveștile disciplinează – în legătură cu această funcție există controverse. Dacă unii părinți își disciplinează copiii folosind povești cu fantome, Bau-Bau sau Baba Cotoroanța, unii sunt de părere că acestea sunt abuzive și nesănătoase pentru psihicul copilului. Această situație, dincolo de dilema etică pe care o conține, ilustrează două aspecte:

– există moduri diferite în care poveștile sunt folosite în culturi diferite;

– poveștile au o mare putere de control asupra comportamentului, iar acest aspect este foarte relevant pentru funcția lor terapeutică.

  • Poveștile îmbogățesc experiența – copiii pot învăța să își accepte sentimentele negative, să le conștientizeze și, pe de altă parte pot învăta că și în aceste întâmplări dramatice există posibilitatea supraviețuirii;
  • Poveștile propun soluții la diverse probleme -dezvoltând copilului abilitatea de a gândi metaforic, facilităm dezvoltarea capacităților de gestionare a problemelor;
  • Poveștile vindecă – poveștile terapeutice ajută copiii să idenifice și să recunoască propriile emotii. Poveștile îi pot ajuta pe copii și în problemele sociale, îi pot învăța cum să își controleze emoțiile, cum să se comporte pozitiv, cum să organizeze evenimentele dureroase cu care iau contact.

Prin intermediul poveștilor terapeutice, educatoarea are prilejul de a pune copiii în contact cu mijloace potrivite prin care să își gestioneze emoțiile și să devină stăpâni pe situație, să aibă relaționări sănătoase cu cei din jur.

Alexandru Claudia,

prof. înv. preșc

Școala Gimnazială nr. 2 Timișoara

structură ClaudiaGrădinița PP nr. 29

Bibliografie:

  1. Hârlan, Ana, Dezvoltarea capacității de comunicare a copilului preșcolar, în „Revista învățământului primar”, Editura Miniped, București, nr 4/ 2003;
  2. M., Driha, O., Elemente de didactică preşcolară aplicată , Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2013

 

foto: freepik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *