Elevii invata sa dea examene, nu sa acumuleze cunostinte

u Adriana Mihalcea
Prea multe teste şi examene nu sunt benefice pentru elevi, atrag atenţia specialiştii britanici din do­meniul educaţiei. Ei sunt de părere că şcolile riscă să devină nişte „fabrici de diplome” din care copiii ies cu note bune, dar fără să înveţe să îşi folo­sească mintea, fiind mult prea concentraţi cum să treacă examenele.
De asemenea, dacă ne referim la copiii mai mici, din clasele primare, situaţia lor este şi mai nefericită. Numărul foarte mare de testări le răpeşte efectiv copilăria şi nu le oferă posibilitatea de a învăţa din plăcere. Fostul director pen­tru curriculum naţional din Ma­rea Britanie, Mick Waters, care şi-a prezentat punctul de vedere în cadrul unei conferinţe naţionale la care sunt prezentate noile tendinţe ale anului care tocmai a început, a spus că prea mulţi elevi nu mai ştiu ce înseamnă bucuria studiului, din cauza profesorilor şi a programelor şcolare care le impun doar atingerea unor ţinte, de obicei obţinerea unor note mari sau calificative bune. „Chiar dacă în mul­te şcoli există o stare de optimism atunci când vine vorba de relaţia elev-profesor, de fapt, în spatele acesteia se ascunde multă nervozitate şi anxietate. Noi, ca profesori, trebuie să le predăm copiilor în primul rând cum se învaţă“, a precizat Waters. Mai mult, specialistul britanic a spus că din cauza numărului foarte mare de testări, chiar profesorii sunt cei care obosesc înaintea elevilor, iar unii au tendinţa de a fi foarte toleranţi în timpul examinărilor. Astfel, apar di­ferenţe de notare în funcţie de gradul de subiectivitate al examinatorilor, pier­zându-se chiar scopul testărilor naţionale în sine.
Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene privind tipurile de examinări în şcolile din Europa, cel mai frecvent tip de evaluare utilizat în învăţământul obligatoriu este cunoscut ca evaluarea continuă. Aceas­ta presupune evaluarea parti­ci­pării zilnice a elevilor la clasă, evo­lu­ţia lor, dar şi teste – probe orale şi scrise, teme practice sau proiecte. Pe lângă această formă de testare mai există şi evaluarea formativă, care reprezintă responsabilitatea indivi­duală a fiecărui profesor. De exemplu, în Portugalia, evaluarea formativă este responsabilitatea individuală a profesorilor care păstrează dialogul cu elevii şi colaborează atât cu colegii lor profesori – în special cu cei din ace­leaşi departamente curriculare, cât şi cu consiliul clasei. În unele ţări, evaluarea formativă este predo­minantă în primii ani de învă­ţământ. Această evaluare este adesea combinată cu întâlnirile formale între profesori şi părinţi, de exemplu la în­tru­ni­rile şcolare, cum ar fi şedinţele cu părinţii, sau cu alte forme de comunicare, cum ar fi rapoartele şcolare, co­respondenţa cu părinţii sau buleti­ne­le informative.
În raportarea rezultatelor evaluă­rii pot fi luate în considerare infor­ma­ţiile suplimentare despre motivarea elevilor sau chiar despre comportamentul lor social. De exemplu, aproape jumătate din landurile din Germania efectuează o evaluare a muncii şi a comportamentului social al elevilor din şcoala primară. În Olanda, testele sunt utilizate în mod continuu pentru a obţine o imagine în ceea ce priveşte progresele şi nivelurile de învăţătură ale elevilor, precum şi dezvoltarea lor socio-emoţională. În învăţământul secundar din Liechtenstein, comporta­men­tul elevilor în procesul de în­vă­ţa­re, împreună cu rezultatele învăţării, obiceiurile de lucru sunt înregistrate, de asemenea, în rapoartele şcolare.
În unele ţări, şcolile şi profesorii sunt relativ liberi să decidă modul în care fac testările. De exemplu, şcolile din Bulgaria pot organiza teste şcolare la orice disciplină şi în orice moment li se pare că este necesar. În Olanda, unde şcolile din învăţământul primar şi secundar au autonomie foarte mare, testarea elevilor are pu­ţine reglementări oficiale. În aproa­pe toate şcolile, o anumită formă de evaluare este utilizată pentru a determina dacă elevii au atins nivelul aşteptat în mod normal după o anumită perioadă de timp, iar şcolile sunt cele care decid modul în care aceasta trebuie făcută. În Spania, criteriile pentru evaluarea elevilor sunt reglementate de curricula oficială. Cu toate acestea, şcolile şi profesorii adoptă propriile lor decizii legate de metodologiile de evaluare, de frec­ven­ţa evaluării continue, de progresele înregistrate de elevi şi de calificările acordate.
Deşi, în România, regulamentele oficiale afirmă că şcolile sunt responsabile de procedurile formale ce reglementează evaluarea educaţio­nală şi progresul elevilor, evaluările sunt realizate atât la nivelul clasei, dar mai ales după reguli naţionale.
În Islanda, nu există o standar­dizare a evaluării elevilor practicată de diferite şcoli şi profesori, iar progresele înregistrate de elevi sunt raportate în moduri diferite. Marea Bri­ta­nie oferă un alt exemplu pentru mo­dul în care sistemul de evaluare a curriculumului naţional este con­struit din diferite forme de evaluare, in­clusiv testarea naţională. În Anglia, Þara Galilor şi Irlanda de Nord, procedurile de evaluare obligatorie se aplică tuturor elevilor şi sunt strâns legate de curriculum.
Astfel, o varietate de instrumente de evaluare este utilizată în ţările eu­ro­pene în scopul de a culege informaţii pentru predare şi învăţare. Aces­tea includ atât evaluarea continuă făcută de profesori, cât şi testele naţionale. Cele din urmă pot contri­bui la o imagine mai cuprinzătoare asupra cunoştinţelor şi deprinderilor elevilor prin furnizarea de informaţii suplimentare părinţilor, profesorilor, şcolilor şi întregului sistem de educa­ţie. Testarea naţională a elevilor a fost introdusă în aproape toate ţările europene în ultimele trei decenii şi s-a dezvoltat pentru a deveni un instrument important în organizarea sistemelor de învăţământ.