Istoricul testelor nationale

Principalul obiectiv al testării naţionale a fost acela de crea o metodă standardizată de evaluare a elevilor. Aceasta include testele naţionale pentru acordarea de certificate la sfârşitul unui nivel şcolar, precum în cazul
examinării pentru obţinerea „certificatului primar”, desfăşurate în Irlanda până în 1967, sau examinarea de la finalul Folkeskole introdusă în Danemarca în 1975. În Luxemburg şi Olanda, de exemplu, testele naţionale introduse în 1968 şi respectiv în 1970 ofereau o bază pentru trecerea elevilor din învăţământul primar în cel secundar inferior. Asemănător, în Malta, primele teste naţionale cunoscute ca „examinările anuale“ au fost introduse în 1975 ca o modalitate de a determina progresele de la un an şcolar la altul, precum şi orientarea şcolară a elevilor la materiile de bază. În Islanda, examinările coordonate la nivel naţional, care au înlocuit exa­menul anterior de selecţie în 1977, au fost introduse pentru identificarea nivelurilor de achiziţii ale elevilor în anumite stadii ale învăţământului
obligatoriu. Mai recent, promovarea, orientarea şcolară sau acordarea de certificate au rămas elementele cheie pentru justificarea introducerii testării naţionale în unele ţări. În sistemul de examinare externă
implementat în Polonia în 2002, scopul examenului de la sfârşitul şcolii secundare inferioare a fost de a nota elevii la terminarea acestei etape educaţionale. Asemănător în Germania, testarea naţională a fost introdusă în 2005 pentru a ajuta la acordarea certificatelor, precum şi la notarea elevilor şi la trecerea lor în noul stadiu de învăţământ.