Specialistii in dezinformare se pun de-a curmezisul negocierii CCM-urilor din scolile galatene
„Specialiştii“ în dezinformare se pun de-a curmezişul negocierii CCM-urilor din şcolile gălăţene
Liderul Sindicatului «Educaţia», Adrian Andrăşescu, nu poate să suporte ideea că nu contează în această acţiune şi încearcă prin toate puterile să o blocheze
Pozând în salvatorul învăţământului gălăţean, liderul pensionar al Sindicatului „Educaţia”, Adrian Andrăşescu, încearcă să blocheze negocierea contractelor colective de muncă de la nivelul unităţilor şcolare unde Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi are reprezentativitate obţinută prin decizia instanţelor, invocând motive de tot râsul.
Cu un atac fără precedent, demn doar de vechile structuri comuniste, Adrian Andrăşescu a lansat prin şcoli o aşa-zisă scrisoare prin care îi anunţă pe salariaţi că SIP a deschis „cutia diversiunilor“, când de fapt el este cel care lansează adevărata diversiune. „SIP Galaţi ori nu ştie ce face şi va pica în capcana guvernării, ori o face mână în mână cu reprezentanţii Puterii. Eu zic că SIP nu are dreptul să negocieze singur contractul colectiv de muncă pentru că încalcă o prevedere a legii 62/2011 privind organizarea dialogului social şi mă refer aici la faptul că sindicatul nu este legal constituit la nivelul unităţilor de învăţământ. SIP este doar un sindicat judeţean“, spune Andrăşescu făcând trimitere la articolul 137, litera B din legea mai sus menţionată. Altfel spus, sindicalistul care s-a pus contra la mai toate contractele colective de muncă din educaţie încearcă să inducă acum ideea că SIP ar trebui să se spargă în mici sindicate la nivelul unităţilor şcolare pentru a putea negocia CCM-urile. „SIP ar trebui să vadă că această lege a dialogului social este o dictatură a relaţiilor sociale. Cei de la Putere îi vor lăsa să lucreze săptămâni întregi la aceste CCM-uri, distrăgându-i astfel de la alte probleme importante ale învăţământului, după care le vor spune că nu este în regulă ce au făcut şi îi vor pune să le refacă”, a mai spus Andrăşescu. „Domnul Andrăşescu ar trebui să-şi vadă de pensia lui şi să nu mai emită judecăţi demne de şcoala judeţeană de partid, acolo unde s-a specializat în dezinformări. Dânsul ori nu ştie să citească o lege până la capăt, ori nu vrea, pentru că sunt anumite prevederi peste care a sărit atunci când şi-a formulat ipoteza, care scoate în evidenţă mai degrabă o impotenţă sindicală decât un spirit salvator. Avem hotărâri judecătoreşti care ne atestă faptul că suntem reprezentativi în 134 de unităţi de învăţământ. Cum poate domnul Andrăşescu să spună că nu avem dreptul de a negocia contractele de muncă ale salariaţilor din aceste şcoli”, spune supărat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, Constantin Ciosu (foto). Acesta este extrem de iritat şi de aşa-zisa cutie a diversiunilor deschisă de SIP. Le vom lua pe rând! În răvaşa trimisă oamenilor săi, Adrian Andrăşescu îi avertizează că SIP nu-i va lăsa să beneficieze de aceste contracte de muncă decât pe membrii săi. „O altă diversiune lansată de Adrian Andrăşescu. Cum poate să spună aşa ceva? Legea este clară, iar articolul 133 spune: clauzele acestor contracte de muncă sunt valabile pentru toţi angajaţii din unitate. Din nou Andrăşescu dă dovadă că este expert în dezinformare. Cum am putea noi să încălcăm legea?“, spune Constantin Ciosu. Chiar şi în cazul în care ar exista astfel de diversiuni, liderii SIP spun că acestea nu reprezintă punctul de vedere oficial al conducerii şi că nu trebuie luate în calcul. De altfel, preşedintele pensionar al Sindicatului „Educaţia“ nu a putut să dea exemple decât două grădiniţe unde, chipurile, s-ar fi auzit astfel de ipoteze. Andrăşescu a mai lansat două atacuri la adresa SIP. „În unele unităţi şcolare pretind că dacă ei negociază contractul colectiv de muncă toţi oamenii din acele unităţi vor fi obligaţi să plătească cotizaţie la SIP“ – ar fi una dintre acestea şi alta şi mai şi: „ În alte unităţi şcolare îi ameninţă mascat pe oameni spunându-le că, dacă nu sunt părţi semnatare în contractul colectiv de muncă, li se vor desface contractele individuale de muncă”! „Aceste prostii sunt doar în capul lui! N-are nicio legătură calitatea de membru de sindicat cu cea de beneficiar al clauzelor contractului de muncă. Pe domnul Andrăşescu îl arde faptul că nu poate negocia el aceste contracte, că nu poate să-şi justifice activitatea, că nu poate să le spună oamenilor de ce le ia banii pe cotizaţii. Poate doar pentru acele pacheţele cu portocale de sărbători, pentru că altfel nu-i sprijină. Dacă nu vine cu exemple clare, mă văd nevoit să-l dau în judecată pentru calomnie“, a precizat liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi. De altfel, Adrian Andrăşescu a invocat aceleaşi două grădiniţe – 6 şi 9 – în care ar fi auzit aceste mesaje. Sindicaliştii de la SIP sunt susţinuţi în demersul lor şi de inspectorul şcolar general, Doruleţ Resmeriţă. „CCM-urile se semnează între conducerile şcolilor şi sindicatul reprezentativ. Unde domnul Andrăşescu este reprezentativ, poate propune un al model de CCM”, spune inspectorul şcolar general. Aşa cum era de aşteptat, sindicatul „patronat“ de Andrăşescu nu este reprezentativ decât într-o singură şcoală specială, acolo unde nici măcar nu şi-a depus documentaţia de obţinere a reprezentativităţii. Prin apelul disperat al preşedintelui pensionar Adrian Andrăşescu prin care îi îndeamnă pe directori să nu înceapă discuţiile pe contractele de muncă, îi poate pune pe aceştia în situaţia de fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei, potrivit Legii 62/2011.
|