Opinii

DIMENSIUNEA CRESTINA A SOLIDARITATII

În ultima vreme, am asociat tot mai mult termenul ,,sindicat“ cu o organiza­ţie care acţionează In numele mem­brilor săi, care Ii reprezintă, care luptă pentru apărarea drepturilor acestora şi pentru dobândirea de noi drepturi, participând la negocieri şi organizând uneori acţiuni de protest, care pot pro­duce un oarecare disconfort altor ca­tegorii sociale. Ultima lege In vigoare, Legea Nr. 62/2011 a Dialogului Social, precizează că o organizaţie sindicală ,,se constituie pe baza dreptului de li­beră asociere, In scopul apărării drep­turilor prevăzute In legislaţia naţională, In contractele colective şi individuale de muncă sau In acordurile colective de muncă, precum şi In pactele, trata­tele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, pentru promova­rea intereselor, profesionale, economi­ce şi sociale ale membrilor săi."

Este lesne de Inţeles, In acest con­text, că solidaritatea Intre membrii de sindicat este o dimensiune determi­nantă pentru aceste organizaţii. Dinco­lo Insă de apartenenţa la un sindicat sau altul, ori de lipsa de afiliere In acest sens, bunăvoinţa şi grija faţă de aproa­pele nostru constituie chiar şi In prezent o trăsătură determinantă a omului contemporan.

Conform Sfintei Scripturi, toţi oa­menii sunt fraţi Intre ei şi In fiecare se oglindeşte chipul lui Dumnezeu. Rezul­tă astfel că oamenii (creştinii) au datorii faţă de semenii lor, indiferent de neam, de lege, de convingeri, chiar şi faţă de duşmani: ,,Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte feme­iască, pentru că voi toţi una sunteţi In Hristos Iisus“(Galateni 3:18)

Creştinul trebuie să-l cinstească pe aproapele său ca pe făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu: ,,In iubire fră­ţească, unii pe alţii iubiţi-vă; In cinste, unii altora daţi-vă Intâietate“ (Romani 12:10)

Odată cu Revoluţia franceză, au fost promovate noi valori, drept aspira­ţii ale fiinţei umane, precum ,,liberatea, egalitatea, fraternitatea“. Ca o exten­sie a acestora, filantropia (fapta de bi­nefacere), promovată de către Biseri­că dintotdeauna, a prins contur Intr-o măsură tot mai mare şi In societatea laică, sindicatele constituind o expresie elocventă a acestui demers.

În contradicţie cu statutele şi obiec­tivele sindicatelor, sunt constatate nu o dată abuzurile şi abaterile precum In­grădirea drepturilor salariaţilor – faptă Incadrată de Biserică In categoria ,,pă­cate strigătoare la cer“, precum ,,opri­rea nedreaptă a plăţii lucrătorilor“, In­trucât fiecare muncitor, după slujba pe care o face, trebuie răsplătit pe măsu­ră (Iacov 5:4). Aşadar, rolul sindicatelor este, pe de o parte să susţină şi să ape-re drepturile salariaţilor, iar, pe de altă parte, să promoveze filantropia, de­mers pus In operă permanent de că­tre fiecare dintre membri lor, atât prin susţinerea morală, cu toată energia, a obiectivelor comune ale organizaţiei, cât şi prin cotizaţia depusă. Doar prin constituirea şi menţinerea In activitate a sindicatelor este posibilă derularea unor programe şi proiecte cu caracter social, Intre care pot fi pomenite asigu­rările de viaţă In cadrul grupului, pentru membri şi familiile lor, concretizate prin acordarea unor despăgubiri In cazul producerii evenimentelor asigurate, acordarea unor ajutoare pentru dece­sul membrilor de familie, a unor cadouri cu prilejul sărbătorilor creştine membri­lor şi copiilor acestora ş.a.. Nu trebuie uitate majorările salariale, uneori sub­stanţiale, ori dobândirea unor drepturi, inclusiv băneşti, In instanţele de jude­cată, demersuri care fără existenţa sin­dicatelor ar fi greu de imaginat.

În acest context, nu credem că este cazul să Incuviinţăm părerea uno­ra că sindicatul ar trebui să le Intoarcă avantajele materiale proporţional cu contribuţia bănească adusă de fieca­re, In sensul In care colegi cu venituri mai mici depun o cotizaţie redusă In comparaţie cu aceia care au salariile cele mai mari şi deci primii ar trebui să primească mai puţin de la organizaţie. Această părere este In contradicţie cu atitudinea creştină a grijii faţă de aproapele tău.

Slujirea aproapelui presupune con­vingere şi dăruire totală: ,,aproapele meu este viaţa mea“, mărturiseşte Sfântul Siluan Athonitul. Când Il ajutăm pe aproapele nostru renunţăm la unele lucruri, uneori ne sacrificăm timpul nos­tru liber sau renunţăm la micile noastre comodităţi, cu convingerea că relaţia şi dialogul cu ceilalţi reprezintă o altă dimensiune a legăturii cu Dumnezeu.

,,Făcând bine altora, noi ne facem bine şi nouă. Cu preţul ieftin al bineface­rii In folosul oamenilor, noi putem dobân­di nepreţuita Împărăţie a lui Dumnezeu“ (Filaret - Episcop), iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune atât de frumos şi concis ,,Din iubire (de aproapele nostru) se naş‑

te virtutea şi din virtute, iubirea. “

În concluzie, credem că salariaţii din educaţie ar trebui să descopere, In baza argumentelor enumerate an­terior, o altă dimensiune izvorâtă din statutul lor de membri ai unui sindicat, aceea a solidarităţii creştine faţă de aproapele lor, pe care o pun In operă In fiecare clipă. •••

PREOT – PROFESOR VIOREL CALUDIU DAMIAN, COLEGIUL TEHNIC DE TRANSPORTURI BRAŞOV,

PROF. FLORIN DOBRESCU, VICEPREŞEDINTE F.S.E.

„SPIRU HARET“

 
Pentru a putea adauga comentarii trebuie sa fiti autentificat!
 
Va aflati pe pagina : Opinii  DIMENSIUNEA CRESTINA A SOLIDARITATII