Dosar

In era informaticii Romania are aproape doua milioane de analfabeti

În plină expansiune informatică şi cu tot felul de gadget-uri la îndemână (gad­get - obiect mic, ingenios construit, de valoare şi utilitate neînsemnată, po­trivit DEX), o problemă majoră a Ro­mâ­niei o constituie, paradoxal, analfabe­tis­mul. Să fii în 2013 şi să mai vorbeşti de persoane analfabete pare pur şi sim­plu incredibil şi începi să crezi că de fapt eşti prin anii 1900, când accesul la şcoală era foarte limitat şi deci era aproape normal să nu ştii a citi şi a scrie. Din păcate, în România anului 2013 vorbim de o rată mare a analfabetismului şi de abandon şcolar în creştere. Åži cum criza economică (nu discutăm acum de ce şi cine a produs-o) nu dă semne de oboseală şi nici nu pare a fi înlocuită de mult aşteptata creştere economică, nu mai trebuie să ne mirăm că rata anal­fabetismului, dar şi a abandonului şcolar, nu se dau duse, ba dimpotrivă. Se ştie că sărăcia şi analfabetismul au făcut o pereche imbatabilă dintotdea­u­na. Åži mai grav este că, pe lângă anal­fa­be­ţii puri, adică cei care nu ştiu să scrie şi să citească, au apărut şi aşa nu­mi­ţii analfabeţi funcţionali. Åži vorbim despre cei care au urmat cursurile şcolare şi citesc cu mare greutate un text sau, dacă îl citesc, şchiopătând, când le ceri să-ţi spună ce au înţeles din textul citit amuţesc instantaneu. Dacă le ceri însă să-ţi vorbească de telefoane mobile, tablete şi tot felul de alte mărunţişuri sau de scandalurile cu iz sexual din aşa zisa lume mondenă, informaţia va fi mult mai consistentă şi aproape că-ţi vine să te cruceşti. Că-ţi pui retoric şi întrebarea: „cum de nu pot povesti ce au înţeles dintr-un text pe care l-au citit „cu chiu, cu vai" dar îţi explică în cele mai mici de­talii ce „vedetă“ s-a mai cuplat sau de cine s-a mai despărţit”? Eh, la aceas­tă îndobitocire în masă, care de altfel chiar le place guvernanţilor (ce poate fi mai uşor decât manipularea unor mase neinstrunite şi avide doar de bârfă şi care nu-şi pun întrebări?), con­tribuie din plin şi televiziunile care pro­mo­vează excesiv emisiuni de tip ta­blo­id, şi înseşi tabloidele (tipărite sau online).


40% dintre absolvenţii de gimnaziu, aproape analfabeţi

La analfabetism, lucrurile sunt clare şi par a fi ca la TBC. Adică, aproape era­di­­­­cate în perioada comunistă, după 2000 revin virulent. Cu fiecare deceniu, şi vorbim de perioada de după 1989, numărul persoanelor analfabete creş­te cu mai multe procente, ceea ce este foarte îngrijorător - de la aproape 4% din populaţie cât se declara la începutul anului 2000 (date din raportul autorităţilor române către UNESCO pentru Conferinţa „Educaţia pentru toţi în Europa şi America de Nord”), la 10% în prezent, potrivit recensământului rea­lizat în 2011 şi aşa cum a declarat so­cio­logul Marius Pieleanu. Ceea ce în­seam­nă că aproape două milioane de români nu ştiu să scrie şi să citească (po­trivit recensământului din 2011, Ro­mâ­nia are o populaţie de 19.042.936 de persoane). Dacă adaugăm şi analfa­be­tis­mul funcţional, în jur de 40-45%, atunci putem spune, fără nicio exagerare, că România are cam zece milioane de analfabeţi şi semi-analfabeţi. Extrem de trist. De altfel, dacă ne aruncăm ochii asupra mesajelor postate pe Internet de unii cititori, pe marginea anumitor articole, este sigur că datele prezentate în di­ver­sele rapoarte nu exagerează în
niciun fel. Când, pe lângă limbajul suburban şi trivialităţile înşirate continuu în majoritatea postărilor din tabloide, dar nu numai, întâlneşti şi un mesaj scris impecabil şi cu gramatica la ea acasă răsufli uşurat, că se poate şi aşa. Din păcate, mesajele cu ortografia la zi sunt foarte puţine, chit că ne-am fi dorit ca cele agramate să fie o raritate. Dacă româna, pentru ma­jo­ritatea populaţiei fiind de fapt limba ma­ternă, este stâlcită dramatic şi de că­tre unii ziarişti, dar şi de mulţi intelectuali, sun­tem fără ieşire din acest cerc nefast şi aproa­pe că nu te mai miri când minis­trul X spune că „şi-a adus aportul”, de exemplu.

Pentru a înţelege ce înseamnă anal­fabetism funcţional, trebuie să ne ui­tăm le definiţia dată de UNESCO. Po­tri­vit acesteia, o persoană poate fi con­si­de­ra­tă ca având probleme de analfabe­tism funcţional atunci când nu poate par­ticipa la toate acele activităţi în care competenţele de bază sunt necesare pentru funcţionarea efectivă a grupului sau comunităţii din care persoana fa­ce parte sau pentru a permite persoa­nei să continue să citească, să scrie sau să calculeze pentru uzul propriu sau pentru dezvoltarea comunităţii. Cele mai elocvente rezultate privind analfabe­tis­mul funcţional ne sunt date chiar de către deja cunoscuta testare PISA. Åži, deşi elevii ar trebui să fie familiarizaţi cu res­pectiva testare, având în vedere că şcoli din România participă la testarea PISA din anul 2000, pentru şcoala ro­mâ­neas­că această metodă de evalu­a­re a cunoştinţelor elevilor de gimnaziu este încă o piatră de moară de netrecut.
În 2009, anul în care s-au publicat ultimele rezultate ale testării PISA, „apro­xi­ma­tiv unul din cinci elevi în vârstă de 15 ani din ţările UE avea dificultăţi la în­­vă­ţarea după materiale tipărite. Doar în Belgia (Comunitatea flamandă), Da­ne­marca, Estonia, Polonia, Finlanda şi Nor­vegia numărul elevilor cu rezultate sla­be se situa în jurul valorii de 15% sau mai puţin (valoare care constituie un obiec­tiv European pentru anul 2020). Pon­derea elevilor cu dificultăţi la citire în­re­gistra valori deosebit de ridicate în Bulgaria şi România (aproximativ 40%)“, se spune în „Predarea citirii în Europa: contexte, po­litici şi practici”, document publicat de Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură Eurydice.

Premianţi şi la abandonul şcolar

Nu puteam rata poziţia fruntaşă nici la abandonul şcolar, astfel că după 1990 România a început să puncteze îndeosebi la aspectele negative şi suntem mai mereu premianţi. De exemplu, în 2009 rata abandonului şcolar în România era de 16,6%, faţă de media de 14,4% la nivelul Uniunii Europene. Åži aceasta în condiţiile în care obiectivul Uniunii Europene pentru anul 2020 este ca indicatorul privind abandonul şcolar să scadă sub 10 procente. Åži cum sărăcia este un factor determinant, mai ales în mediul rural, este greu de crezut că prea curând va scădea rata abandonului şcolar.
„Începând din anul 2000, abandonul şcolar în România a crescut atât de mult încât am ajuns să fim şi noi aproape premianţi la ceva în Europa, şi mă refer la abandonul şcolar. În 2010, de exemplu, aveam o rată a abandonului şcolar de 16,4%, dar am avut şi 18%. Cam în zona aceasta suntem, iar abandonul şcolar începe chiar din clasa a II-a, a III-a, a IV-a. Este o problemă extrem de gravă pentru noi, mai ales că ne aflăm printre ţările unde gradul de alfabetizare scade. Deşi ar trebui să fie la şcoală, 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 16 ani nu sunt însă în şcoală. Investiţia şi politicile publice pe această componentă sunt extrem de importante pentru a evita situaţia în care, peste un anumit număr de ani, aceşti oameni vor fi în imposibilitatea de a se întreţine pe ei, nu mai vorbim de contribuţia la dezvoltarea societăţii”, declara Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale.

În perioada comunistă, analfabetismul a fost aproape eradicat

Paradoxal, după 83 de ani, România a reuşit performanţa de a se întoarce fix la situaţia din 1930. Pe atunci, potrivit recensământului, numărul analfabeţilor era de 9,8 milioane de persoane, Ro­mâ­nia fiind pe primul loc la analfabetism în raport cu 14 ţări europene compara­te, cu o pondere de 54,3% din totalul popula­ţi­ei. Evident, procentul foarte mare de anal­fabeţi ne situa tot pe prima poziţie. Ca şi în zilele noastre, când suntem frun­taşi tot la analfabetism şi rata abandonului şcolar. Lucrurile au început să se schimbe imediat ce comuniştii au preluat puterea, iar sistemul de învăţământ a fost complet reformat. Nu vorbim cât de bine sau rău s-a făcut. Vrem doar să arătăm că, dacă s-a dorit, în câţiva ani (până în 1956) comuniştii aproape că au eradicat analfabetismul, în învăţământul elementar (actualul învăţământ primar) fiind incluşi toţi copiii cu vârsta între 7 şi 11 ani. Vrând, nevrând mulţi fiind săraci li­piţi, copiii au fost trimişi la şcoală şi au reu­şit să înveţe să scrie, să citească şi să so­cotească.
Sărăcia, principalul motiv
Principalul factor care a dus la atingerea unui prag atât de ridicat al analfabetismului este, categoric, sărăcia. Cri­za economică, rata tot mai mare a şomajului, lipsa locurilor de muncă, deci cauze care au dus la creşterea sărăciei, au făcut ca să crească şi analfabetismul, şi abandonul şcolar. Oamenii nu-şi mai pot permite să-şi trimită copiii la şcoală, în mediul rural foarte mulţi copii fiind obligaţi să-şi ajute părinţii la muncile din gospodărie sau chiar să muncească pe la sătenii mai înstăriţi şi astfel să contribuie la câştigarea pâinii zilnice. Programele derulate de Executiv (Cornul şi laptele, rechizite gratuite pentru copiii din familii­le cele mai nevoiaşe sau Bani de liceu, pre­cum şi bursele sociale) sunt totuşi insu­fi­ciente. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că în privinţa burselor sociale banii alocaţi ajung cu foarte mare întârziere sau uneori nici nu ajung pentru că multe primării nu au fonduri pentru aşa ceva, guvernanţii nu ar mai trebui să se mire când aud ce „tari” suntem la analfabetism şi abandon şcolar.

Alături de sărăcie, ca motiv al analfa­be­tismului sau abandonului şcolar mai tre­buie amintite şi cauzele de ordin cul­tu­ral şi social, dar şi cele de lipsă de va­lori în societate. Când pe la televiziuni se promovează tot felul de aşa-numite ve­de­te, exemple feminine sau masculine, care au reuşit să acceadă pe scara so­ci­a­lă şi au ajuns la un nivel financiar de invidiat doar din considerentul că s-au „ori­entat” (fete care s-au căsătorit cu băr­baţi în vârstă, dar cu contul gras în ban­că, fete care pozează în revistele pen­tru adulţi şi apoi ajung asistente prin televiziuni pentru cel puţin o mie de euro lunar, băieţi care nu ştiu să lege două vor­be, dar sunt talentaţi în jocul cu balonul şi câştigă cel puţin câteva mii de euro pe lună), nu mai trebuie să ne mirăm că apetitul pentru şcoală este în scădere alarmantă. Practic, copiii nu mai sunt îndemnaţi să meargă la şcoală, nu mai este promovată valoarea potrivit căreia dacă îţi educi copiii atunci aceştia pot avea succes în viaţă. Apoi, dacă pro­vine dintr-o familie în care părinţii au un nivel foarte scăzut de educaţie, coroborat cu un grad mare de sărăcie, şansele ca acel copil să rămână analfabet sunt de aproape 100%. Că lipsa de carte este însă o piedică uriaşă în viaţă este prea puţin conştientizat de mulţi părinţi şi viitorul multor copii este ruinat din start.

Concluzionând, dezinteresul pentru şcoală ia o amploare fără precedent, cu consecinţe negative tot pentru noi, ca naţie şi ţară. Ce fac politicienii în le­gă­tură cu acest subiect extrem de sensibil? Păi, aproape nimic! Recunosc situaţia proastă, nici nu ar mai avea cum să o ne­ge, când suntem arătaţi cu degetul din afară, mai iniţiază câte un proiect şi cam atât. Să aloce fonduri pentru stimularea dascălilor ca să se aplece mai mult asupra activităţii didactice şi să fie ajutaţi financiar suplimentar copiii din mediile sărace ar fi o strategie logică. Dar ar fi vorba de bani, ceea ce guvernanţilor nu le prea pică bine. Pentru Executiv e mai interesant, de exemplu, să aloce fonduri pentru construcţia de biserici, timp în care autorităţile locale aruncă banii pe fereastră, pe proiecte pur şi simplu stupide – terenuri de fotbal şi parcuri la sate, borduri şi panseluţe în minunatul Bucureşti etc.

Mirela Dalais

 
Pentru a putea adauga comentarii trebuie sa fiti autentificat!
 
Va aflati pe pagina : Dosar  In era informaticii Romania are aproape doua milioane de analfabeti