Taberele scolare, lasate in voia sortii
Că autorităţile statului, mai ales când vor, se dovedesc a fi un continuu slab manager, nu mai este o noutate. Paradoxal este doar faptul că interesele personale şi le manageriază bine, cu profit, iar cele care nu-i aparţin sunt lăsate la voia întâmplării. Aşa s-ar putea rezuma situaţia şi în privinţa taberelor şcolare, care se află în administrarea Direcţiilor Judeţene de Tineret şi Sport, patronate de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) şi, în final, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pe vremea când aceste tabere erau administrate de Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar şi la conducere era Riana Nicolae, lucrurile mergeau bine. De fiecare dată, înaintea vacanţelor şcolare se organiza o conferinţă de presă şi se expunea foarte clar oferta, interesul managerului de atunci fiind ca taberele să fie pline de copii şi toată lumea să aibă habar de respectivele baze în care funcţionau aceste tabere. Din păcate, situaţia nu a durat prea mult, astfel că respectiva agenţie a fost desfiinţată şi taberele au trecut sub pulpana ANST. O mişcare total neinspirată, având în vedere că se dezvolta sectorul privat, deci apărea concurenţa şi firesc era ca taberele şcolare din patrimonial statului să se dezvolte şi să fie tot mai vizibile. Cum promovează ANST bazele proprii O întrebare mai mult retorică, promovarea fiind un termen necunoscut de către ANST. Ei bine, dacă ai un copil şi te gândeşti să-l trimiţi în vacanţă în vreuna dintre taberele şcolare, efortul de a afla tot ce te interesează este extrem de mare şi ajungi să te lipseşti. Dar, haideţi să vedem care este realitatea. Înaintea vacanţei de iarnă, oricine era interesat să vadă oferta de tabere şcolare intra, firesc, pe site-ul ANST, la adresa http:// www.anst.gov.ro. Odată ce intri pe site, te gândeşti că vei găsi foarte uşor tot ce te interesează. Departe de a fi aşa. Şi asta pentru că informaţiile despre oferta de tabere sunt parcă ascunse intenţionat, nefiind deloc la vedere sau măcar să fie trecute pe pagina principală vreun segment rezervat acestei probleme. După ce cauţi prin toate secţiunile, la cea de tineret îţi apar informaţiile legate de tabere. Dar nu cele care te-ar interesa, adică oferta concretă pentru vacanţa de iarnă, ci generalităţi de genul tipurilor de tabere – Tabere acreditate, Tabere de odihnă, Tabere pentru tinerii din diaspora, Tabere pentru tinerii cu dizabilităţi, Tabere sociale, Tabere tematice, Tabere naţionale. Ajuns la capitolul Tabere naţionale, te gândeşti că în sfârşit afli ce te interesa iniţial. Greşit, pentru că dând click pe secţiunea Tabere naţionale constaţi că găseşti doar oferta naţională pentru vară 2011, deci pentru domnii de la ANST timpul s-a oprit şi în decembrie 2011 nu vezi nimic legat de vacanţa de iarnă. Dezamăgit şi deja enervat, nu poţi decât să pui mâna pe telefon şi să suni la Serviciul tabere. Foarte bine, deşi nu prea bine când există site şi ar trebui să găseşti foarte uşor informaţiile care îţi trebuie. Dar să trecem peste acest aspect, că tot nu este interesant pentru ANST. Suni la Serviciul tabere, dar şi acolo trebuie să mai aştepţi puţin, că nu toţi angajaţii respectivului serviciu ştiu să-ţi spună unde poţi găsi oferta de tabere pentru vacanţa de iarnă. Prin urmare, eşti rugat să revii cu telefonul peste 10 minute, să se intereseze şi ei unde sunt postate informaţiile despre oferta de tabere pentru vacanţa de iarnă 2011. Revii cu telefonul şi ţi se dau indicaţiile necesare, în sensul că, pe prima pagină a site-ului ANST, unde apare o fotografie centrală, dai click pe bumbii din subsolul acesteia până ajungi la fotografia cu sigla ANST, în subsolul căreia este scris „ANST publică Oferta Naţională de tabere de iarnă 2011/2012” şi apoi click pe imaginea respectivă. Fericit că în sfârşit ai găsit ce te interesa, dai click pe ofertă şi vezi care sunt taberele, numărul de locuri, preţul. Din păcate, în respectiva ofertă nu se vorbeşte nimic despre perioada în care se organizau respectivele tabere, deci câte serii şi a câte zile fiecare serie. Îţi pui mâinile în cap şi, resemnat, suni iar la ANST, la Serviciul tabere. Numai că suni inutil, pentru că de acolo ţi se spune că nu au aceste informaţii, ci doar te sfătuiesc să suni la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport care te interesează, că acestea nu au şi site-uri, şi dacă vrei să afli perioada şi amănunte despre taberele din mai multe judeţe atunci trebuie să suni la fiecare direcţie în parte. Curată bătaie de joc! Tăcere totală la prezentarea reţelei de tabere Indolenţa ANST este fără margini la acest capitol, al taberelor şcolare. Şi când spunem aceasta, afirmaţia nu este gratuită, ci foarte întemeiată. După ce te resemnezi că trebuie să tot suni pe la Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport pentru a afla perioada în care se organizează taberele în vacanţa de iarnă, dar nu numai, te gândeşti că pe site-ul ANST ar trebui să găseşti măcar informaţii minime despre fiecare centru de agrement în parte. Nici această supoziţie logică nu este logică. Practic, în timp ce la secţiunea Tabere acreditate, care se referă la taberele particulare acreditate de ANST, găseşti informaţii minime, de genul structura de cazare – nr. de locuri în cameră, total camere, categoria (număr de „flori“ sau „stele“), în privinţa celor care chiar aparţin ANST tăcere totală. Firesc era ca taberelor să li se rezerve un spaţiu suficient şi pentru fiecare centru de agrement să se ofere câteva informaţii legate de amplasare, structura – număr de locuri în cameră, baie proprie sau comună, obiective turistice ce pot fi vizitate etc. şi chiar câte o fotografie din tabăra respectivă. O nepăsare fără margini şi absolut nejustificată, deşi reţeaua de tabere şcolare aparţine şi este în subordinea ANST. Oare la mijloc să fie vorba iarăşi de interese ascunse? Adică le lăsăm de izbelişte şi apoi spunem că nu sunt deloc rentabile şi mai bine le vindem pe câţiva leuţi, să degrevăm bugetul de stat de întreţinerea acestora? Poate că nu este aşa, dar chiar înspre această supoziţie conduce totul. Să nu uităm apoi că, în timp, statul a pierdut destule tabere care au fost cedate foştilor proprietari şi baza proprie s-a tot redus. Şi nici aşa, cu o bază mai redusă de tabere, ANST nu se arată capabilă să gestioneze cum trebuie ceea ce i-a mai rămas. Şi iarăşi ne întrebăm, ce interese ascunse stau în spatele acestei nepăsări totale? DJST Cluj promovează interesele unui SRL Şi pentru a vedea interesele cui promovează până la urmă ANST şi Direcţiile Judeţene de Sport şi Tineret, haideţi să facem o mică incursiune. În lista postată de ANST referitor la oferta tabere iarnă 2011/2012 pentru judeţul Cluj apare centrul de agrement “Complex cazare Cluj”, cu ceva date de contact – adresă şi telefoane. Nici nu se spune că ar exista şi un site al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Cluj. Ori este curată prostie, ori delăsare totală. Spre ştiinţa ANST, informăm noi că DJST are site, adresa acestuia fiind http://www.djstcluj.ro/. Dacă facem o incursiune virtuală la această adresă, vom remarca foarte lejer că peste 90% dintre informaţii se referă doar la sport, cele generale pentru tineri fiind inexistente. Ce să mai vorbim despre taberele şcolare, că acestea sunt invizibile. Abia în subsolul paginii apar două fotografii care fac trimitere la „Complex cazare sportivi şi tineret“ şi „Complex cazare Cluj-Napoca“, deci, victorie, am ajuns la central de agrement prezentat în lista ANST. Ei bine, deşi ANST îl prezintă ca fiind centrul de agrement din reţeaua proprie, de fapt acest centru este administrat de un SRL. De altfel, când dăm clik pe „Complex cazare Cluj-Napoca“, în pagina care se deschide ni se prezintă câteva informaţii generale – adresă, persoană de contact şi telefoane, dar şi adresa de Internet cazare-cluj-uka.ro, unde se găsesc informaţii detaliate şi apar şi surprizele. Iată cum se prezintă Complexul de cazare Cluj Napoca: “Complexul de Cazare Cluj-Napoca vă oferă un excelent raport între calitate şi preţ. Situat în apropiere de centrul Clujului, într-o zonă foarte liniştită şi înconjurat de verdeaţă, Complexul de Cazare are toate atuurile pentru a vă oferi un sejur excelent! Complexul de Cazare S.C. UKA Management S.R.L. oferă locuri atât în camere (single sau double), cât şi în apartamente, dotate şi utilate corespunzător, curate şi amenajate într-un mod plăcut. Aflat la cinci minute de mers pe jos de centrul orasului şi în apropierea staţiilor de transport în comun şi taxi, Complexul de Cazare Cluj-Napoca este alegerea perfectă pentru toţi cei care au nevoie de condiţii excelente, însă nu dispun de un buget prea bogat.” Ce se poate înţelege de aici ? Că de fapt complexul, care pe site-ul ANST este prezentat ca făcând parte din reţeaua proprie, în realitate este patronat de un SRL, deci o frumoasă coabitare stat-particular. Curios este şi faptul că, deşi site-ul în care este prezentat acest complex şi care se vede clar că este administrat de un SRL apare că ar fi sub patronajul DJST Cluj. La Bacău există doar tabere pentru vacanţa de vară Dar să lăsăm Clujul şi să mergem mai departe. Vă reamintim că pe site-ul ANST nu figurează nicio adresă de Internet pentru Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Turism şi chiar şi la telefon, la Serviciul Tabere, ni se spune că putem afla informaţii doar prin telefon. Din nou, complet fals. Ei bine, şi DJST Bacău are site, adresa fiind http://www.dsjbacau.ro/. Ca şi la Cluj, grosul informaţiilor se referă la sport. Totuşi, pe site-ul DJST Bacău există şi secţiunea “Tabere”. Ura! Aşa îţi vine să strigi. Numai că entuziasmul este de scurt moment. Imediat ce dai click pe secţiunea Tabere, constaţi că aici poţi merge în tabără doar vara, chit că două dintre cele trei fotografii postate aici prezintă un peisaj hibernal. Probabil pentru perioada când aceste tabere stau în hibernare. Trecem peste amănuntul că în 6 ianuarie 2012 este hazliu să prezinţi sub titulatura “New”, Oferta vacanţă vară 2011. Dar, ce să mai spunem, angajaţii de la DJST Bacău au rămas cu gândul la vara trecută. La Bihor, Direcţia de Sport şi Tineret a rămas înţepenită în 2009 După ce ne-am lămurit cum stau treburile şi pe la Bacău, să mergem în Bihor. Ca să vezi, şi DJST Bihor are site, adresa fiind http://www.tineret-bihor.ro/, deci stimabilii de la ANST sunt din nou pe altă lume. Dar şi cei de la DJST Bihor au rămas în altă lume, cele mai recente comunicate fiind din 24 septembrie 2009. De altfel, în mintea celor de la Bihor ei sunt tot sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului. Domnilor, treziţi-vă! Acest minister nu mai există. În fine, de pe acest site se pot afla câteva informaţii despre centrele de agrement în care se organizează tabere şcolare, dar nici vorbă despre ofertă actualizată, deci cea pentru iarna 2011/2012. La Buzău, nici urmă de tabere Nici buzoienii nu au reuşit să-şi aducă la zi informaţiile. Un prim câştig, dacă se poate spune aşa, este că şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău are site, adresa fiind http://www.tineretbz.ro, deci ANST iaraşi e în ceaţă totală. Trecem peste faptul că la secţiunea Contact, DJST Buzău oferă o adresă de e-mail folosind “yahoo”, deşi are site propriu. Mă rog, poate sunt oamenii săraci şi au făcut şi ei puţină economie la buget folosind serviciul gratuit de e-mail al celebruluii „Yahoo“. Să revenim la tabere. Deşi firesc şi logic ar trebui ca pe acest site, în secţiunea Turism, să găsim şi prezentarea ofertei de tabere şcolare în vacanţa de iarnă 2011/2012, nici vorbă de aşa ceva. Şi buzoienii au rămas pierduţi în timp, astfel că, cine vrea să meargă în tabără e musai să sune sau să meargă personal la sediul DJST Buzău ca să afle informaţii privind perioada de desfăşurare a taberelor şcolare. Mă rog, iarna aceasta s-a ratat. Dar, nu-i nimic, vine vacanţa de vară. Deşi e greu de crezut că buzoienii vor reuşi măcar până atunci să-şi rearanjeze site-ul şi să ofere informaţiile necesare la timp. Singurul punct bun este că pe site sunt prezentate totuşi bazele de agrement, cu descriere şi fotografii. DJST Covasna, la fel de penibilă Despre DJST Covasna se poate spune că este la fel de penibilă ca alte surate ale sale. Şi aici, pe site-ul său http://dsjcovasna.nd.ro/nd.php?name=Showcat&kn=25 informaţiile sunt total depăşite, nici vorbă despre ofertă de tabere şcolare sau descriere, iar adresa de e-mail pusă la dispoziţie este lăsată tot pe seama „Yahoo“. Deşi spun că ar fi instituţie subordonată Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), de fapt foarte mare apare înscrisă tot titulatura Ministerului Tineretului şi Sportului. De aceea şi MECTS apare ca având adresa pe strada Vasile Conta, nr. 16, sector 2, chit că bietul MECTS a avut mereu adresa pe strada General Berthelot, nr. 28-30, în sectorul 1. Să fi fost aşa de nepriceput cel care a făcut traducerea în limba română pentru domnii din Covasna? Deşi, cel mai sigur ar fi că persoana care se află la conducerea DJST Covasna ar cam trebui să plece la plimbare şi să lase locul cuiva competent. Că la cum se prezintă site-ul şi mai ales informaţiile postate aici, încasează degeaba salariul de director. Constanţa, excepţia care confirmă regula După multe treceri pe la site-urile Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret, în sfârşit am găsit şi unul care arată foarte bine şi este cu informaţiile la zi. Este vorba de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Turism Constanţa, care poate fi vizitată şi pe internet, la adresa http://www.dsj constanta.ro şi ANST iarăşi nu ştia. Un site foarte bine aranjat şi dinamic, care ţine pasul cu timpul, ultimele date postate fiind din 29 decembrie 2011. Cu toată dinamica site-ului, DJST Constanţa pune îndeosebi accentul pe latura sport, cea de tineret fiind lăsată cam în umbră. Şi spunem aceasta deoarece nu există o secţiune care să prezinte cele două baze proprii ale ANST în judeţul Constanţa – Eforie Sud şi 2 Mai, chiar dacă sunt doar sezoniere, deci doar pe perioada vacanţei de vară, aşa cum pentru propriile baze de sport informaţiile sunt detaliate. Cu toate acestea, se remarcă faptul că DJST Constanţa a găsit bani să aibă adrese de e-mail aferente celei a site-ului, deci fără să apeleze la gratuitatea oferită de „Yahoo”. De asemenea, nu a ezitat să posteze pe site şi oferta naţională de tabere pentru iarna 2011/2012, chit că judeţul Constanţa nu se regăsea pe listă, pentru că nu organizează tabere iarna. Dar a dat dovadă de decenţă şi a făcut ceea ce trebuie, să informeze elevii constănţeni despre oferta de tabere în vacanţa de iarnă. Concluzionând, se poate spune fără drept de apel că ar fi cazul ca Doina Melinte, preşedintele ANST, să-şi arunce ochii mai bine asupra instituţiei pe care o conduce şi să facă toate corecţiile necesare – schimbarea directorilor delăsători din propria-i ogradă şi de la direcţiile judeţene. Nu în ultimul rând, să nu uite că titulatura ANST are în componenţă şi secţiunea Tineret – în care sunt incluse şi taberele şcolare, deci să nu o defavorizeze în detrimentul Sportului, chiar dacă gloria şi-a clădit-o în această ramură.
Mirela Dalais
|